România a reușit să treacă de naționala din Polonia, scor 2-1, pe Arena Națională, în runda a cincea din grupa B4 a Ligii Națiunilor.
După ultimul fluier din meciul desfășurat în Capitală, unul dintre marcatorii formației lui Gică Hagi (61 de ani), Alex Cicâldău (29), a explicat cum a fost atins acest succes. Experimentatul jucător al Universității Craiova a ieșit la rampă în minutul 68, cu patru minute înainte de golul secund al României, semnat de către Dennis Man (28).
„Tricolorii” au început să înțeleagă cerințele selecționerului Gică Hagi, potrivit spuselor lui Alex Cicâldău. Jucătorul din Bănie a recunoscut că a avut noroc când a înscris.
„Mă bucur că am reușit să marchez, cu puțin noroc. Aveam nevoie de această victorie. A fost un meci greu, cu o echipă foarte bună.
Am pregătit meciul ca pe celelalte. Am fost foarte concentrați, am jucat de la egal la egal cu ei. Este un sentiment special, aveam nevoie de victorie, pentru națională și pentru toată țara.
Trebuie să ne refacem și să ne luptăm de la egal la egal și cu Bosnia (n.r. – marți, 17 noiembrie, în deplasare). Am petrecut mai mult timp cu Gică Hagi, am înțeles mai bine ideea lui de joc”, a declarat Alex Cicâldău, la Antena 1.
Și ex-internaționalul Gică Popescu (59) a analizat jocul României. Acționarul majoritar de la Farul Constanța a tras o concluzie pozitivă.
„Cred că atitudinea a fost extraordinară, exceptând primele 20 de minute, am fost timorați, ne era teamă să pasăm între linii. După cele 20 de minute, am echilibrat jocul, am intrat la pauză cu o posesie superioară.
Repriza a doua a fost mai bună, mai mult curaj. Și-au dat seama că a fost o oportunitate bună, au mers peste ei, au existat situații de a marca. A venit golul, au mai existat ocazii. Este o descătușare, o așteptam de foarte mult timp”, a comunicat „Baciul”.
„O victorie muncită, care ne dă încredere pe viitor. Am făcut un meci bun, ne-am luptat. Am avut încredere în noi, am jucat fotbal și sper să o ținem tot așa.
Îmi doream să înscriu. Când l-au anulat (n.r. – golul), a căzut cerul pe mine. Sunt dezamăgit rău de tot”, a spus și Florinel Coman, după meciul organizat pe cel mai mare stadion din țara noastră