Yaya Toure va fi cel de-al treilea ambasador Nissan

Vicepreședintele de marketing al companiei japoneze, Roel de Vries, a anunțat astăzi că jucătorul lui Manchester City, Yaya Toure, va fi cel de-al treilea ambasador al sponsorului UEFA Champions League. Nissan avea deja un parteneriat cu Thiago Silva de la PSG și Andres Iniesta de la Barcelona. Începând din luna aprilie a acestui an, Nissan a devenit sponsor al celei mai importante competiții intercluburi, înlocuind producătorul american Ford.
Yaya Toure va fi cel de-al treilea ambasador Nissan

Vicepreședintele de marketing al companiei japoneze, Roel de Vries, a anunțat astăzi că jucătorul lui Manchester City, Yaya Toure, va fi cel de-al treilea ambasador al sponsorului UEFA Champions League. Nissan avea deja un parteneriat cu Thiago Silva de la PSG și Andres Iniesta de la Barcelona. Începând din luna aprilie a acestui an, Nissan a devenit sponsor al celei mai importante competiții intercluburi, înlocuind producătorul american Ford.

Yaya Toure, în vârstă de 31 de ani, evoluează pentru Manchester City din 2010, timp în care a jucat 135 de meciuri și a înscris de 38 de ori. Acesta este considerat unul dintre cei mai buni jucători africani din istorie, câștigând Balonul de Aur al Africii în 2011, 2012 și 2013. La naționala Coastei de Fildeș, Toure strâns 85 de selecții și a înscris 16 goluri, participând la Campionatele Mondiale din 2006, 2010 și 2014. El este și căpitanul acestei reprezentative.

Articol scris de Mihai Moacă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Salariul uriaș cerut de Guardiola pentru a deveni selecționerul Italiei
Mediafax
Câți bani încasează lunar pilotul care a doborât 3 drone rusești în 3 zile? Ce salarii oferă statul român persoanelor care pilotează avioane F-16
Cancan.ro
Pentagonul elaborează scenarii pentru o operațiune terestră de amploare în Iran pentru extragerea uraniului îmbogățit din țară
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Râzi cu lacrimi
Astronomii ar fi descoperit primul satelit natural în afara sistemului nostru solar. Sau este ceva mai ciudat?
Descopera.ro
Mr. Pink, DAT AFARĂ cu scandal din Beverly Hills: 'A trebuit să facem evacuarea'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Când se lansează EA SPORTS FC 27. Ce noutăți aduce ediția de anul acesta
Go4Games
VW Touareg a supraviețuit exploziei unei rachete balistice în Ucraina. SUV-ul a pornit și a plecat pe roți după atac
Promotor.ro