Xavi și-a ieșit din minți după meciul dramatic cu Inter: „Champions League a fost crudă cu noi!”

Xavi și-a ieșit din minți după meciul dramatic cu Inter: „Champions League a fost crudă cu noi!”
  • Publicat:

Xavi a avut o ieșire nervoasă după Barcelona – Inter 3-3, din etapa a patra a grupelor Ligii Campionilor. Antrenorul catalanilor s-a arătat extrem de nemulțumit de rezulatul final, dar mai ales de jocul echipei sale.

Tehnicianul de 42 de ani consideră că echipa sa nu merită să acceadă în optimi date fiind erorile foarte mari din defensivă și incapacitatea de păstra avantajul de pe tabelă. Barcelona a condus la pauză cu 1-0 după reușita lui Dembele, din minutul 40, însă cea de-a doua repriză a luat o cu totul altă turnură.

Xavi, ieșire nervoasă după Barcelona – Inter 3-3

Inter s-a aflat de două ori în avantaj, pentru ca în prelungiri Lewandovski să egaleze și să o păstreze în continuare cu șanse la calificare în optimi.

„Champions League a fost crudă cu noi. Am primit multe goluri în repriza a doua. Prima parte a fost foarte bună. Primul gol a fost din cauza unei erori imense în linia defensiva, al doilea, la fel. A fost foarte greu de la Munchen, la Milan, și chiar și aici pe terenul nostru.

Este vorba despre victorii, despre a nu primi goluri și a ne apăra foarte bine. Nu trebuie doar să atacăm. Nu depinde doar de noi dacă ne calificăm sau nu. Situația este foarte dificilă. Trebuie să continuăm și să ne gândim la El Clasico. Trebuie să ne recuperăm și să ne gândim la La Liga pentru că Champions League a devenit dificil, complicat.

Fotbalul este un joc al erorilor și trebuie să încercăm să nu facem prea multe. Nu ne-am apărat foarte bine. Intensitatea a fost excelentă în prima repriză, dar nu am reușit să o menținem. Greșelile se plătesc foarte scump în Champions League. Erorile din defensivă ne-au costat meciul.

Dacă nu o învingi pe Inter acasă, nu meriți să mergi mai departe, chiar dacă încă mai avem șanse de a continua în Champions League. Avem puțină speranță, dar este dificil.

Ca suporter al Barcelonei, și eu sunt dezamăgit, trist, contrariat și nervos. Anul trecut nu am avut noroc, dar anul acesta au fost greșelile noastre. Am lăsat să ne scape victoriile. Le-am avut în mână, dar le-am pierdut. Trebuie să fim autocritici, dar este o îmbunătățire față de anul trecut. Anul acesta, am pierdut pe greșelile noastre și doare mai tare. Este o lovitură dură pentru noi”, a declarat Xavi pentru Marca, citat de Digisport.ro.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele