Federico Valverde (28 de ani) a avut o primă reacție după ce fanii i-au fluierat pe fotbaliștii lui Real Madrid în meciul cu Interul lui Cristi Chivu (45 de ani), scor 2-1, din prima rundă a fazei grupelor Ligii Campionilor.
Valverde a fost marcatorul golului de 2-0, din minutul 23, celelalte două reușite fiind semnate de Mbappe (27 de ani), minutul 14, respectiv lui Carlos Augusto, minutul 77.
Valverde, căpitanul lui Real Madrid, a avut o reacție sinceră după fluierăturile primite din partea fanilor în meciul cu Interul lui Cristi Chivu, scor 2-1, din Liga Campionilor. În opinia sa, fotbaliștii lui Real au meritat acele huiduieli care s-au auzit pe Bernabeu.
„Evident, au perfectă dreptate, și trebuie să fim conștienți că trebuie să ne îmbunătățim și să fim mai hotărâți în anumite privințe. Când conducem, trebuie să fim mai răbdători și mai calmi”, a declarat Valverde, notează FCInter1908.
În privința meciului, Valverde a afirmat că dacă prima repriză a fost una excelentă, în care Thibaut Courtois (34 de ai) a avut un aport important, în cea secundă madrilenii au suferit foarte mult.
„Cred că am jucat o primă repriză excelentă. Courtois merită multe laude pentru această victorie; ne-a salvat, iar această recompensă îi revine și lui. Am avut ocazii, dar am jucat mereu fotbalul nostru.
În repriza a doua am suferit foarte mult, ceea ce nu ar trebui să ni se întâmple, mai ales acasă. Ar fi trebuit să impunem jocul nostru, nu am avut răbdarea să păstrăm posesia mingii și să ne odihnim puțin, mai ales noi, cei care apărăm.
Acest lucru a dus la un meci nebunesc și ne-a obligat să ne apărăm continuu”, a mai spus Valverde.
De altfel, căpitanul lui Real Madrid a subliniat faptul că victoria din meciul cu Inter le poate aduce încrederea de care echipa are nevoie după eșecul înregistrat în La Liga, când au pierdut în fața celor Betis.
„În final, când nu înscrii… am avut multe ocazii, dar nu am jucat fotbalul nostru. În contraatac am creat ocazii, dar am suferit foarte mult. Este întotdeauna important să câștigi, să-ți recapeți încrederea care, după meciul cu Betis, ar fi putut fi puțin scăzută”, a mai spus Valverde.