Fenerbahce a fost sancționată pentru că fanii au scandat numele lui Vladimir Putin la partida cu Dinamo Kiev! „Contextul este deosebit de sensibil” | SPECIAL

  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Măsurile luate de UEFA au venit și sunt următoarele:

  • Avertisment dat clubului Fenerbahce SK, privind conduita necorespunzătoare a echipei;
  • A amendat clubul turc Fenerbahce SK cu suma de 50.000 de euro şi a dispus închiderea parţială a stadionului Sukru Saracoglu cu cel puţin 5.000 de locuri pentru următorul meci în care Fenerbahce SK va fi club gazdă.

Cristian Jura, judecător TAS, a analizat pentru ProSport recentele scandări ale fanilor turci împotriva jucătorilor lui Dnamo Kiev în meciul direct din turul doi preliminar al Ligii Campionilor.

Va fi sancționată Fenerbahce pentru că fanii au scandat numele lui Vladimir Putin la partida cu Dinamo Kiev? „Nu știm care va fi temeiul legal pentru o posibilă sacțiune” | SPECIAL

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a deschis o anchetă după ce fani ai lui Fenerbahce au folosit numele preşedintelui rus Vladimir Putin în timpul meciului cu Dinamo Kiev.

UEFA a indicat joi, într-un comunicat, că ancheta a fost dispusă în urma „presupusului comportament inadecvat” al suporterilor lui Fenerbahce.

După cum s-a anunţat, ambasadorul Ucrainei în Turcia, Vasil Bodnar, a condamnat sloganurile pro-Putin de la meciul Fenerbahce – Dinamo Kiev.

„Fotbalul este un joc corect. Dinamo Kiev a fost mai puternică ieri seară. Este foarte trist să auzi din partea suporterilor lui Fenerbahce cuvinte care susţin un asasin şi un agresor care bombardează ţara noastră”, a reacţionat ambasadorul pe Twitter.

Cristian Jura, judecător TAS, încearcă să detalieze care vor fi repercusiunile acestui gest la forul european în exclusivitate pentru ProSport.

„Este un subiect de foarte mare interes pentru presa și publicul din Turcia. Într-adevăr, UEFA a deschis o anchetă in cazul presupusului “comportament inadecvat” al suporterilor lui Fenerbahce – ca să citez din comunicatul oficial.

Contextul scandărilor este deosebit de sensibil, practic s a scandat numele președintelui Rusiei la un meci in care a jucat o echipa din Ucraina.

Dar, pe un alt plan, cred ca și UEFA are o sarcină dificilă pentru că, deocamdată, din punct de vedere strict legal, folosirea numelui președintelui Rusiei nu este interzisă și nici persoana care folosește acest nume nu este sancționabilă, așa cum se întâmpla in cazul altor persoane

Cristian Jura, judecător TAS

Așadar, va fi interesant de urmărit care va fi temeiul legal pentru o eventuală sancțiune. Cu toate acestea, probabil ca într-un timp scurt clubul Fenerbahce va fi sancționat.

E un context special: mai răspund cluburile pentru suporteri?

O altă discuție este în ce măsură clubul este răspunzător, strict in acest caz, pentru comportamentul suporterilor. Conform standardelor UEFA, cluburile răspund pentru comportamentul suporterilor, dar aici ne aflăm într-un context special.

Aș mai adăuga faptul ca această situație va crea un precedent semnificativ cu impact asupra viitoarelor meciuri de fotbal”, a încheiat Cristian Jura.

Daniel Nazare / Autor
Aproape 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai zgârcită mireasă din lume! Câți bani le-a cerut invitaților, drept dar de nuntă
Cea mai zgârcită mireasă din lume! Câți bani le-a cerut invitaților, drept dar de nuntă
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000…
Bookmakerii sunt siguri: FCSB nu poate scăpa calificarea în play-off-ul Conference League
Bookmakerii sunt siguri: FCSB nu poate scăpa calificarea în play-off-ul Conference League
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose Mourinho
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose…
George Buhnici, încă un derapaj grav cu privire la minore care a scandalizat internetul. „Ce glumă proastă!” / „De ce? Nu e pedofilie”
George Buhnici, încă un derapaj grav cu privire la minore care a scandalizat internetul. „Ce glumă proastă!” / „De ce?…
Ce se întâmplă cu CREIERUL NOSTRU? Este POSIBIL ca acesta să se MICȘOREZE?
Ce se întâmplă cu CREIERUL NOSTRU? Este POSIBIL ca acesta să se MICȘOREZE?
Ce a pățit o româncă, după ce a rezervat 3 camere într-un hotel de 4 stele din Halkidiki. Când a ajuns la recepție, să cadă din picioare
Ce a pățit o româncă, după ce a rezervat 3 camere într-un hotel de 4 stele din Halkidiki. Când a…
ANUNŢ URIAŞ despre Traian Băsescu! S-a aflat TOT ce a făcut fostul preşedinte
ANUNŢ URIAŞ despre Traian Băsescu! S-a aflat TOT ce a făcut fostul preşedinte
Coșmarul trăit de doi români în Sunny Beach. Ce le-au dat bulgarii să mânânce la all inclusive: 'Toxiinfecție alimentară'
Coșmarul trăit de doi români în Sunny Beach. Ce le-au dat bulgarii să mânânce la all inclusive: 'Toxiinfecție alimentară'
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus. Ficatul gras e stadiul 1 al cirozei
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus. Ficatul gras e stadiul 1 al…
Ce s-a întâmplat cu MILF-ul care a înnebunit adolescenții în „American Pie”: Am făcut-o de 200 de ori
Ce s-a întâmplat cu MILF-ul care a înnebunit adolescenții în „American Pie”: Am făcut-o de 200 de ori
China intensifică relaţiile cu Rusia şi consideră SUA
China intensifică relaţiile cu Rusia şi consideră SUA "principalul instigator" în criza din Ucraina
BANCUL ZILEI: Un tip și-o tipă în lift. El îi atinge bustul voluptos: “Doamnă, dacă și inima este…”
BANCUL ZILEI: Un tip și-o tipă în lift. El îi atinge bustul voluptos: “Doamnă, dacă și inima este…”
EXCLUSIV Bărbatul cu
probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese
evaluat de o comisie din 2004
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Cele mai sexy posterioare de pe Instagram! Cum arată fetele care au răvășit internetul
Cele mai sexy posterioare de pe Instagram! Cum arată fetele care au răvășit internetul
Banca Transilvania vinde un Mercedes Clasa E la preț de Dacia Logan
Banca Transilvania vinde un Mercedes Clasa E la preț de Dacia Logan
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!