„Unii vin în Ligă să joace cele șase meciuri și gata!** Vrem victoria cu Rangers!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Giedrius Arlauskis, portarul Unirii Urziceni, a declarat că
echipa ialomițeană nu merge la Glasgow pentru a se apără, ci pentru
a obține toate cele puncte Portarul lituanian afirmă că după egalul
obținut în fața celor de la Stuttgart, scoțienii sunt avertizați de
forța formației antrenate de Dan Petrescu.

„I-am văzut pe Rangers în meciul cu Kaunas de acum două
sezoane. Acum e o mare diferență, Unirea nu e Kaunas. Poate dacă
Rangers va juca la fel cum a făcut-o cu Kaunas, îi putem bate.
Atunci credeau că vor învinge fără probleme pe Kaunas, dar n-a fost
deloc așa, Kaunas a fost mai bună în ambele manșe, iar noi putem
face la fel dacă vom da totul. După tragere, toată lumea conta pe
șase puncte ușoare din dubla cu noi, și sunt sigur că și Stuttgart
a gândit la fel. Acum sunt avertizați și nu mergem la Glasgow să ne
apărăm. Vrem să câștigăm și va fi bine dacă Rangers crede că ne va
bate ușor”
, a declarat Arlauskis, conform American
Chronicle.

Goalkeeper-ul Unirii a precizat și că echipa sa nu se numără
printre acele formații care vor să joace în Champios League doar
pentru a obține beneficii financiare.

„Unii vin în Ligă să își joace cele șase meciuri din grupe
și gata, dar noi nu suntem așa. Am zis: hai să vedem ce șanse avem,
să jucăm și să vedem ce se întâmplă”,
a încheiat
Arlauskis.

Formația Unirea Urziceni întâlnește, marți, de la ora 21.45, în
deplasare, formația Glasgow Rangers, într-o partidă contând pentru
etapa a treia a grupei G a Ligii Campionilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele