Un antrenor român este egalul lui Sir Alex (I)

26 mai 2009 977 afişări Comentează şi tu Liga Campionilor
Un antrenor român este egalul lui Sir Alex (I)

Revista Champions a realizat un amplu material despre marele antrenor român de naţionalitate maghiară, un fel de Loţi Boloni avant la lettre, dar întrebarea din titlu, retorică, în aparenţă, este puţin exagerată. Mai degrabă, foarte puţini au auzit în Europa de Ştefan Covaci, al cărui nume original este, desigur, Kovacs.

Exact aşa, Kovax, îi pronunţa numele Betrand Lacombe, un cunoscător al fotbalului românesc, chiar jucătorul care i-a eliminat pe Dinamo din Cupa UEFA, pe vremea când evolua la Bordeaux. Domnul Lacombe auzise de Covaci, îl întâlnise personal, dar nu ştia nici că era de limbă maghiară, nici că era de religie mozaică. Nepracticant, desigur, dar multe dintre rudele sale au fost deportate de ocupanţii unguri ai Ardealului de nord-vest la Auschwitz, însuşi marele regizor american Steven Spielberg venind personal la Cluj pentru a realiza un interviu cu "misteriosul domn Kovacs". Mulţi spun că a fost mason, ceea ce este cert este că mult mai cunoscut a fost fratele sau, Nicolae Covaci, fotbalistul celebrei Ripensia, acesta participând, în calitate de internaţional român, la Mondialele interbelice, dar evoluând şi pentru Ungaria, iar presa sportivă interbelică îl denumise Covaci I. Şi totuşi, Stefan Covaci II a câştigat două Cupe ale Campionilor, adica exact cât Alex Ferguson şi cu una mai mult decât celebrul Mourinho. Deci, cine este cel care a creat marele Ajax şi fotbalul total dar, în acelasi timp, a pus bazele distrugerii acelei minunate maşini de fotbal?

Câtiva ani mai devreme

Atunci când Stefan Kovacs a decedat în urmă cu 14 ani, eroul acestor rânduri locuia într-o casă modestă din oraşul Cluj, undeva în centrul Transilvaniei. Fotbalul nu l-a îmbogăţit si cu atât mai puţin l-a făcut celebru. A condus Ajaxul lui Cruyff în anii '70, peste o mie de persoane au ţinut să-l conducă pe ultimul său drum, dar un exit poll recent comandat de un institut românesc de sondare a opiniei publice îl plasa abia pe locul al patrulea în preferinţele românilor în ceea ce privea clasamentul celor mai buni antrenori din istoria fotbalului românesc. Pe primele trei locuri ale podiumului erau, mai mult sau mai puţin logic, Mircea Lucescu, Anghel Iordanescu şi Laszlo Boloni. Loţi, adică.

Lucescu îl aprecia foarte mult

Mircea Lucescu, antrenorul lui Şahtior Doneţk, grupare cu care a câstigat ultima ediţie a Cupei UEFA, nu are niciun fel de îndoieli în ceea ce priveste calităţile de manager ale lui Ştefan Covaci. "Nea Pişti a fost un tehnician şi un om deosebit, unul dintre cei mai mari antrenori care au existat vreodată. Asta, din câte stiu eu, nu i-am întâlnit chiar pe toţi", zâmbeşte Il Luce. "Îmi aduc aminte de extraordinara echipă a Ajax-ului, generaţia de aur cu Johann Cruyff starul de netăgăduit. Pişti era şi un om jovial şi boem, mereu pus pe glume, care ştia să te facă să înveţi în fiecare zi câte ceva nou. Aveai ce învăţa de la el, iar generaţia de antrenori care s-a ridicat în acei ani îi datorează multe. Din păcate, puştii de astăzi nici nu au auzit de el", mai spune nea Mircea.

 CFR CLUJ şi Charleroi

După ce a evoluat la CFR Ferar Cluj, a plecat în Belgia, la Charleroi, după care a revenit în România. La fel ca şi fratele său, deşi unguri de naţionalitate, au iubit mai mult România. Totuşi, ca antrenor, doar Ştefan (Pişti) a avut succes, mai întâi cu Steaua Bucuresti şi, abia apoi, ca antrenor al lui Ajax sau al naţionalei Franţei lui Michel Platini. Numirea sa ca antrenor la Ajax, în 1971, atunci când i-a succedat celebrului Rinus Michels, a fost considerată o mare surpriză, presa batavă tratându-l chiar cu ostilitate pe acest "ilustru necunoscut venit dintr-o ţară din care doar numele de Dracula spune câte ceva". Gurile rele spun că, de fapt, "lăncierii" traversau o perioada de criză financiară, singurul motiv pentru care el a fost cel ales dintr-o listă care cuprindea 15 nume fiind acela că era cel mai ieftin!

Antrenor, nu frizer!

După cum se ştie, acei ani erau anii hippie, iar Olanda, o ţară libertină prin excelenţă, nu putea face excepţie. Evident, aproape toţi membrii lotului purtau părul lung. În fine atât cât putea fi de lung, deoarece durul Michels, un gentleman de modă veche îi avertizase că oamenii care nu se tund, vor sta în tribună. Drept pentru care, noul antrenor, care, culmea!, venea dintr-o ţară comunistă, a fost privit cu mare circumspecţie.

"Mister, ce părere aveţi despre coama mea?", l-ar fi întrebat unul dintre jucători. "Eu am fost angajat aici ca antrenor, nu ca frizer. Dacă soţia ta te place aşa, mie mi se pare ok. Poţi să te tunzi zero sau să ţi-l pui pe bigudiuri. Eu te judec după numărul golurilor înscrise", a venit răspunsul lui Covaci. După începerea primului antrenament, Cruyff i-a aruncat un balon la înălţimea genunchiului. Românul a pus stop pe coapsă, pe urmă a pus balonul jos ţi l-a pasat înapoi la firul ierbii. Membrii lotului au rămas înmărmuriţi, pe urmă au zâmbit. Nea Pişti trecuse  testul.

Personalitate greu de ghicit

Ca om nu era simplu de definit. "Kovacs a fost un bun atrenor", spune mijlocasul Gerrie Muhren, într-un interviu acordat lui David Winner pentru "Brilliant Orange", "dar era prea îngăduitor. Michels era mai profesionist. În primul an al mandatului Kovacs am jucat mult mai bine deoarece eram un grup de jucători de valoare cărora antrenorul român le-a acordat mult mai multă libertate pe teren. Dar, odată dispărută disciplina strictă impusă de Michels, s-a dus totul pe apa sâmbetei. Consider că acea echipă ar fi putut continua mulţi ani după aceea, dacă noi, membrii lotului, rămâneam uniţi. Pe scurt, unii au înţeles greşit libertatea pe care ne-a dăruit-o Mister Kovacs".

Nu era "too nice"

Atacantul Johnny Rep nu este deloc de acord cu fostul său coechipier. "Prea de treabă? Nu-i adevărat! În primul rând, crescuserăm cu disciplina de fier impusă de Rinus Michels. Pe urmă, totul este ca în orice teorie economică de bun simţ, materie la care noi, olandezii, suntem superbuni. Duritatea este bună la început, atunci când trebuie să construieşti ceva, dar numai cu un anumit grad de libertate vei face ca grupul să se exprime natural, să crească până la nivelul următor şi chiar să înflorească. Aşa se întâmplă cu orice S.R.L. Exact aşa a fost la Liverpool, atunci când durul Bill Shankly a fost înlocuit de jovialul şi bonomul Bob Paisley", Rep dixit.

Pişti face primele schimbari

Cu siguranţă, sezonul 1971-1972 este considerat anul de vârf al Ajaxului, Kovacs îl titularizeaza pe Hors Blankenburg în locul greoiului iugoslav Velibor Vasovic, le cere lui Wim Suurbier şi lui Ruud Krol să joace mult mai avansat, în spatele lor o linie formată din Johan Neeskens, Arie Haan şi Muhren în stare să acopere şi să dubleze. Vasovic în persoană admite că românul a făcut schimbari, dar acestea au fost minimale şi, la urma urmei, perfect normale.

"Cei care spun că fotbalul total a început cu Kovacs se înşeală amarnic", a declarat sârbul în 2002, la câţiva ani după decesul fostului său antrenor din perioada Ajax. "Omul s-a aşezat la masa pusă de alţii, a mâncat ceea ce era acolo şi a comandat aceleaşi chestii". Despre ce s-a întâmplat la Amsterdam şi cum a evoluat Ajaxul efectiv, în partea a II-a prezentului material.

 

Carte de vizită:

Data naşterii: 2.10.1920

Locul naşterii: Timişoara, România

Cariera jucătorului Stefan Kovacs: atacant la CFR Ferar Cluj,  Charleroi (Belgia) şi "U" Cluj

A antrenat: "U" Cluj, Steaua, Ajax, naţionalele Franţei şi României, Panathinaikos şi AS Monaco

Nr. de trofee câştigate: 13

- un campionat cu Steaua în 1968

- trei Cupe ale României cu Steaua în 1967, 1969 şi 1970

- două Cupe ale Campionilor Europeni cu Ajax în 1971 şi 1972

- o Cupa Intercontinentală cu Ajax în 1972

- două Supercupe ale Europei (1972, 1973)

- două campionate în Olanda cu Ajax (1972 şi 1973)

- o Cupă a Greciei cu Panathinaikos în 1982

Decedat şi înmormântat la Cluj pe data de 12 mai 1995

În ziua care a urmat decesului său, UEFA şi FIFA au trimis telegrame de condoleanţe FRF în care îl salutau pentru ultima oară pe "un om deosebit care a făcut multe pentru fotbalul românesc şi internaţional."

* Un cititor ne-a pus la dispoziţie, pe site, fragmente dintr-un interviu al lui Pişti Covaci. Pentru că l-am găsit interesant, dar şi pentru că puţină lume citeşte reacţiile userilor, ne-am gândit să-l edităm chiar aici. În plus, ataşat acestui articol, este povestea, probabil, celui mai mare fotbalist interbelic, Iuliu Bodola.

Din păcate, fotbalul românesc l-a pierdut pe Bodola, dar vina nu a fost numai a românilor, a fost un pic şi vina lui Iuliu, dar nu putem să-l acuzăm pentru faptul că a dorit să pună cariera înainte de toate. Nu de alta, dar chiar el a afirmat, după plecarea definitivă din România, că "inima mea va bate în continuare, şi pentru vecinii noştri. Au fost cei mai frumoşi ani ai mei, prietenia cu Giussy, golurile marcate pentru România, dar adevărul este că sunt şi maghiar în acelaşi timp. Nimeni nu m-a jignit pentru că eram ungur, s-a întâmplat o singură dată, în Giuleşti, după război. Sincer, eu nu am ştiut de crimele comise de hortyşti în Transilvania şi, din acest punct de vedere, pot înţelege reacţia bucureştenilor la adresa mea. Poate că într-o bună zi voi reveni acasă, la Braşov. Cine ştie..."

 Pişti Covaci: "Am jucat acasă, la Timişoara , apoi m-am dus în Belgia să joc şi să urmez facultatea. Voiam să devin inginer textilist. Era o meserie frumoasă, curată, bănoasă. Inginerii de la I.L.S.A.Timisoara erau...cineva! În Belgia am învăţat franceza şi am făcut un an de pregătire. Dar au venit nemţii, a început razboiul. Jucam la Charleroi. Din 1942 până în 47 nu am jucat organizat, intens, în campionat. Am pierdut cei mai frumoşi şi mai hotăritori ani: de la 22 la 27 de ani. Poate tocmai de asta la 28 de ani am dat examen de antrenor , deşi lucram la Primarie, la Cluj. De la Timişoara am venit la Cluj unde am trăit la "U" ani nespus de frumoşi şi am lucrat la Primărie alţi 20! De ce? Toată lumea priveşte "U" acelor ani şi dinainte ca pe o obsedantă dragoste. Eram ca fraţii. Echipa avea o tradiţie, o istorie, era o stare de spirit a acelor vremi. Entuziasmul, dăruirea, sinceritatea erau mai presus de orice. Voinescu, auzindu-ne cât suflet punem când cântăm , după meciuri zicea că de asta îi şi învingeam mereu la CLuj. Ei nu cântau. Muzica ne unea, ne făcea mai puternici, mai tineri. Noi n-am avut atunci obiective mari, ci suflete mari. Mai târziu i-am învăţat să cânte şi pe cei de la Ajax."

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.