Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » UEFA a luat hotărârea. FCSB a aflat cine va arbitra meciul cu Shkendija

UEFA a luat hotărârea. FCSB a aflat cine va arbitra meciul cu Shkendija

UEFA a luat hotărârea. FCSB a aflat cine va arbitra meciul cu Shkendija
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

UEFA a anunțat oficial delegația de arbitri care va conduce meciul Shkendija – FCSB din manșa întâi a turului 2 preliminar din Liga Campionilor.

Partida este programată marți, 22 iulie 2025, de la ora 21:00, pe stadionul National Arena Toshe Proeski din Skopje.

Arbitri din Belgia la Shkendija – FCSB! Cum arată delegația aleasă de UEFA

Pentru FCSB urmează un nou test important în cursa pentru accederea în faza principală din UEFA Champions League, după ce în turul 1 preliminar, roș-albaștrii i-au eliminat cu greu pe andorrezii de la Inter Escaldes, 3-1 la București și 1-2 în deplasare.

FCSB o va întâlni de data aceasta pe Shkendija, campioana Macedoniei de Nord, iar prima confruntare este programată pe teren advers, la Skopje.

UEFA a anunțat bridata de arbitri care va oficia duelul Shkendija – FCSB, iar aceasta este una din Belgia. Concret, la centru se va afla Nathan Verboomen (37 de ani), în timp ce asistenți vor fi Mathias Hillaert şi Ruben Wyns. Cel de-al patrulea oficial desemnat de UEFA este Wesli De Cremer, iar în camera VAR, principalul responsabil delegat e Erik Lambrechts. Acesta din urmă îl va avea alături, din postura de asistent VAR, pe conaționalul Ella De Vries.

UEFA a stabilit și arbitrii pentru returul FCSB – Shkendija

FCSB speră să obțină o victorie liniștitoare în turul din Macedonia de Nord, însă în caz contrar, roș-albaștrii vor forța calificarea în returul de la București.

Disputa din manșa secundă, FCSB – Shkendija, este programată pe 30 iulie, pe Stadionul Steaua din Ghencea, de la ora 20:30.

Forul care conduce fotbalul la nivel de continent a anunțat deja delegația de arbitri și pentru meciul din România.

Astfel, la centrul confruntării din Ghencea se va afla ucraineanul Oleksii Derevinskyi (36 de ani), ajutat de asistenții Viktor Matyash și Oleksii Myronov. Al patrulea oficial va fi Dmytro Panchyshyn, în timp ce din camera VAR vor putea interveni Mykola Balakin și Denys Shurman.

Nu sunt supărați… pentru că s-au calificat (n.r. – jucătorii de la FCSB). Chiar dacă pierdem sau câștigăm, lăsăm meciul precedent în urmă. Încercăm să jucăm din ce în ce mai bine. Știm că nu suntem în cea mai bună formă a noastră. Poate că uneori e bine să primim o lovitură ca să ne trezim. Din punctul meu de vedere e despre mentalitate, să se schimbe puțin. Calitatea e. Eu mizez pe acești băieți, cu sigurnață îi vom vedea pe băieți la cel mai înalt nivel al lor. Toată lumea mi-a zis înainte de meciul din Andorra că e ușor, am zis că nu e nimic ușor. A fost o lecție bună pentru noi din care trebuie să învățăm”, Elias Charalambous, după calificarea obținută cu emoții în fața lui Inter Escaldes.