Trombetta: „Steaua merita un egal cu Bayern”

Trombetta:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul campioanei CFR Cluj așteaptă cu oarecare teamă partida de mâine seara cu Farul, convins fiind că-i va fi destul de greu să-și motiveze psihic jucătorii după succesul de la Roma.

Domnule Trombetta, după Roma, vine Farul. Aveți emoții?
Am emoții ca la orice meci, dar acum cu atât mai mult cu cât acest meci este primul în campionat după victoria de pe „Olimpico“ și e greu să-i remontez psihic pe jucători, să-i fac să înțeleagă că un pas greșit ne strică munca de la Roma.

Vă temeți atât de tare de Farul?
Nu pot spune că mă tem, dar eu respect orice adversar. În plus, Farul are câțiva jucători în liniile mediană și ofensivă care pot fi extrem de periculoși. Apoi, din ce am studiat vizavi de această echipă, mi-am dat seama că nu este una care vrea să-și impună jocul, ci una care se adaptează la adversarul pe care îl întâlnește.

Vor apărea schimbări în formație față de meciul de la Roma?
Da. Sunt câțiva jucători care au evoluat și la Bistrița, și la Roma, și va trebui să-i odihnim. Eu văd însă și partea bună a acestei decizii, și anume faptul că vor avea și alți jucători din lot șansa să joace și să arate ce pot. Oricum, în aceste zile de după meciul cu Roma toți s-au pregătit foarte bine și sunt extrem de mulțumit de ei. Am mare încredere în toți jucătorii mei.

„CFR își merită locul în Ligă“

Multă lume vorbește acum că Gabi Mureșan ar trebui să joace la națională. Ce părere aveți?
Muri are calitățile psihice și tehnice să joace pentru echipa României și cred că, dacă va avea aceeași prestație ca la Roma mai multe meciuri la rând, va intra în vederile selecționerului. El are și experiență multă, de aceea l-am și folosit și eu la Roma. De ce nu a jucat mai mult înainte să preiau eu echipa, nu știu și nici nu vreau să comentez pe tema aceasta.

Cum comentați re­zultatele celorlalte echipe românești în Europa?
S-a văzut că e greu să joci și în Ligă, și în Cupa UEFA, și în campionat. Steaua, de exemplu, a jucat bine, a avut și un gol regulamentar și merita o remiză.

E mult pentru România șapte echipe în Europa?
Nu știu dacă sunt multe sau puține, fiindcă este pentru prima oară când se întâmplă asta. Dar, dacă au ajuns în Europa, e pe meritul lor. Noi, prin victoria fantastică de la Roma, am demonstrat că ne merităm locul în grupele Ligii Campionilor.

Tony și Dani, menajați cu Farul

Printre jucătorii la care Trombetta se gândește să renunțe pentru meciul cu Farul se numără și portughezii Tony și Dani. Cei doi au acumulat deja trei „galbene“ și ar putea fi menajați mâine pentru a fi apți în derby-ul cu Steaua, de vinerea viitoare. Italianul ar putea să-i țină pe bancă și pe Culio, eroul de pe Olimpico, și Dubarbier.

S-au dat 10.000 de pachete

Pachetele pentru cele trei meciuri din Champions League au trecere la fanii lui CFR, fiind epuizate deja toate tichetele de la peluze. S-au mai vândut 2.000 de pachete la tribune, alte 2.000 fiind rezervate pentru sponsori. Pachetele se vând până după meciul cu Steaua, după care se vor vinde bilete doar pentru meciul cu Chelsea.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…