Trombetta: „Nu știu ce fac mâine”

Trombetta: „Nu știu ce fac mâine
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul clujenilor crede că echipa sa putea pleca neînvinsă de pe „Stamford Bridge” cu puțină șansă.

Domnule Trombetta, azi fost foarte aproape de o surpriză.

Nu îmi pare rău de rezultat. Toată echipa a jucat bine, dar, din păcate, nu am avut șansă în această ultimă partidă.

Totuși, Trică a avut partea lui de vină la unul din golurile englezilor.
Eu cred că și el a jucat bine, în ciuda faptului că a greșit la faza golului marcat de Drogba. A avut multe ocazii, a ajutat echipa. Nu regret nicio secundă că l-am titularizat.

Cum ați caracteriza, la final, experiența din Ligă?

A fost extrem de utilă pentru noi. Nu am reușit să ținem de egal pe terenul lui Chelsea, asta e, ne pare rău, dar cu toții avem de câștigat în urma acestei participări.

Rămâneți în continuare pe banca echipei?

Cine știe ce-o să fac mâine? Deocamdată vreau să mă odihnesc și abia apoi vom analiza.

Scolari: „Mi-a plăcut Clujul”

Deși înainte de meci anunța că va pleca acasă, în Brazilia, dacă nu va bate Clujul, Luiz Felipe Scolari s-a declarat impresionat de ardeleni după partidă. „Nu am jucat foarte bine. Mi-a plăcut Clujul și nu cred că a fost o diferență prea mare între cele două echipe. Noi am atacat mai mult, însă ei au jucat foarte bine pe contraatac. Au spirit de echipă, mi-au plăcut unii dintre jucătorii lor”, a declarat antrenorul.

"Andone a adus titlul la Cluj, cred că trebuia să-și continue munca, și numai dacă rezultatele erau proaste trebuia schimbat. La fel și Trombetta, nu trebuie demis!" – Victor Pițurcă, selecționer România

"Mâine (n.r. – azi) o să analizăm situația lui Trombetta. Au fost unele meciuri din campionat unde ne-a dezamăgit, iar noi suntem foarte ambițioși și vrem mai mult" – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

"Ne-am tot chinuit să ajungem pe locul doi și am ajuns să nu prindem nici poziția a treia" – Gabriel Mureșan, mijlocaș CFR Cluj

"Am făcut două meciuri senzaționale în Ligă, la Roma și acasă cu Chelsea. Păcat că n-am reușit nimic cu Bordeaux, poate am fi ajuns măcar în UEFA" – Eugen Trică, mijlocaș CFR Cluj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×