Susținător din Guineea pentru Sebastian Colțescu. „Dacă era Eto’o, Drogba sau Pogba sunt sigur că îi spunea pe nume!”

Susținător din Guineea pentru Sebastian Colțescu. „Dacă era Eto'o, Drogba sau Pogba sunt sigur că îi spunea pe nume!”
  • Publicat:

Sebastian Colțescu are parte de susținere tocmai de la un jurnalist de culoare din Guineea, după ce arbitrul român a fost implicat într-un scandal de proporții cu Pierre Webo.

Sebastian Colțescu a folosit cuvântul „negru” atunci când a vrut să-i transmită lui Ovidiu Hațegan cine era persoana care făcea gălăgie pe banca tehnică a lui Bașakșehir Istanbul, iar acest lucru a făcut ca jucătorii să protesteze și meciul cu PSG să fie amânat.

După incidentul care a avut loc în Franța, Sebastian Colțescu este apărat de un jurnalist din Guineea, care susține că ar fi folosit același cuvânt ca și arbitrul român dacă persoana căreia i s-ar fi adresat nu era cunoscută precum Pogba, Drogba sau Eto’o.

Susținător din Guineea pentru Sebastian Colțescu

„Această afirmație i-a revoltat pe fanii fotbalului în general și pe africani în special. Cred, la rândul meu, că a fost mai degrabă un limbaj stângaci din partea celui de-al patrulea arbitru român. Nu cred că a făcut acele afirmații într-un sens rasist. 

Un grup de oameni se ridică pentru a protesta și în acest grup majoritatea au aceeași culoare a pielii, dar cel mai vehement protestatar are culoarea pielii neagra. Al patrulea arbitru, care trebuie să îi indice centralului cine trebuie sancționat, nu știe numele acestuia.  Cu toate acestea, el știe că, spre deosebire de ceilalți, este negru. În acest context, el i-a spus arbitrului central în limba română: „Acest negru”.

Dacă Eto’o, Drogba sau Pogba ar fi fost în locul lui Pierre Webo, sunt sigur că cel de-al patrulea arbitru i-ar fi spus pe nume, spunând: „Este Eto’o, Drogba sau Pogba”.

E negru, e alb, aceste fraze sunt pronuntațe uneori instinctiv. Dacă i-ar fi spus „taci, negrule”, aș fi înțeles că este vorba de altceva. În concluzie, recunosc cu pielea mea la fel de neagră ca a camerunezului Webo că, în locul arbitrului român, i-aș fi spus același lucru arbitrului central.

Există într-adevăr rasism în noi toți! Există într-adevăr rasism în fotbalul european, dar, pentru acest caz, este o gafă care nu avea scopul de a face rău. Ca sancțiune, o suspendare de câteva luni împotriva românului ar fi rezonabilă”, a scris jurnalistul Ibrahima Jair Keita, pentru guineeconakry.online.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele