Succesul Urziceni!**

Debutul Unirii pe teren propriu în Liga Campionilor a constituit un succes din aproape toate punctele de vedere. Deși erau voci care anticipau dezastrul, Unirea a trecut onorabil de șocul întâlnirii cu o altă civilizație fotbalistică. Unirea însemna până nu demult un stadion cochet înfipt pe marginea drumului vechi spre mare. Acum este singura reprezentantă a României în Ligă și echipa care a scos un punct uriaș, la un an după ce Steaua și CFR aduceau ultimele rezultate favorabile. Urziceniul a obținut performanțe pe trei planuri Organizare Găzduirea unui meci de Champions League presupune un efort considerabil și este o experiență epuizantă. La meciurile din Liga I se fușerește o ședință de joc în dimineața partidei, dai un telefon pe mobil la jandarmi și cu 10 minute înainte eventual trimiți secretarul clubului să îți bage soacra în stadion. În Ligă este o întreagă armată de comisari UEFA. Totul este la minut și nimic nu este lăsat la voia întâmplării, iar prima ședință pentru un astfel de meci are loc cu o zi înainte, iar ultima târziu în noapte, după terminarea partidei. Atmosferă Pesimismul era cuvânt de ordine atunci când venea vorba de numărul spectatorilor din Ghencea. Cu toate acestea, stadionul a fost pe jumătate plin și în timpul reprizei secunde Unirea a fost încurajată frenetic de cei prezenți. Mai mult, temerile că ar putea apărea incidente și contestări la adresa lui Gigi Becali s-au dovedit și ele a fi nejustificate. Semnalele după meci sunt mai mult decâ
Succesul Urziceni!**

Debutul Unirii pe teren propriu în Liga Campionilor a
constituit un succes din aproape toate punctele de vedere. Deși
erau voci care anticipau dezastrul, Unirea a trecut onorabil de
șocul întâlnirii cu o altă civilizație fotbalistică.

Unirea însemna până nu demult un stadion cochet înfipt pe marginea
drumului vechi spre mare. Acum este singura reprezentantă a
României în Ligă și echipa care a scos un punct uriaș, la un an
după ce Steaua și CFR aduceau ultimele rezultate favorabile.

Urziceniul a obținut performanțe pe trei
planuri


Organizare

Găzduirea unui meci de Champions League presupune un efort
considerabil și este o experiență epuizantă. La meciurile din Liga
I se fușerește o ședință de joc în dimineața partidei, dai un
telefon pe mobil la jandarmi și cu 10 minute înainte eventual
trimiți secretarul clubului să îți bage soacra în stadion. În Ligă
este o întreagă armată de comisari UEFA. Totul este la minut și
nimic nu este lăsat la voia întâmplării, iar prima ședință pentru
un astfel de meci are loc cu o zi înainte, iar ultima târziu în
noapte, după terminarea partidei.

Atmosferă

Pesimismul era cuvânt de ordine atunci când venea vorba de numărul
spectatorilor din Ghencea. Cu toate acestea, stadionul a fost pe
jumătate plin și în timpul reprizei secunde Unirea a fost
încurajată frenetic de cei prezenți. Mai mult, temerile că ar putea
apărea incidente și contestări la adresa lui Gigi Becali s-au
dovedit și ele a fi nejustificate. Semnalele după meci sunt mai
mult decât încurajatoare și oficialii Unirii se așteaptă ca la
următoarele două partide din Ligă numărul fanilor să crească.

Joc

Dan Petrescu a gândit o tactică specială pentru acest meci. În
ciuda golului primit rapid, Unirea a stat bine în teren. Presing
agresiv, răutate și determinare. Plus forța de a reveni și de a se
ridica la nivelul adversarului. Faptul că Petrescu s-a consultat cu
selecționerul Răzvan Lucescu înainte de meci s-a văzut. Urziceniul
a semănat izbitor cu Rapidul din 2006, condus de Lucescu jr, care a
speriat Germania în Cupa UEFA: același 3-4-3 și același Maftei în
rol de libero. După ce Sevilla a făcut instrucție cu Rangers la
Glasgow, primăvara europeană nu e deloc utopie la Urziceni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Cancan.ro
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania