„Stuttgart,** venim!”

Deși au acumulat cele mai multe puncte din istorie dintre echipele românești participante în competiția supremă, elevii „Bursucului" sunt destul de ponderați și așteaptă o victorie la Stuttgart pentru a rezolva calificarea. Cum spaniolii au fost răpuși, mirosul de primăvara Champions League devine tot mai puternic. Mijlocașul Sorin Frunză este dornic de o nouă izbândă, pe terenul nemților, însă nu înainte de a bate Gloria Bistrița, în campionat: „Nu ne mai mulțumește Europa League. După ce bați Sevilla, te gândești doar la calificarea în optimi. Parcă ne împinge ceva de la spate să luptăm până în ultima clipă, însă să-i lăsăm pe nemți, pentru că ne așteaptă o partidă dificilă cu Bistrița, în campionat." Bucuria a fost reținută și când microfonul a ajuns în dreptul lui Bilașco: „Sentimentele sunt împărțite, am făcut opt puncte, dar nu ne-am calificat". Atacantul consideră că echipa sa ar fi trebuit să câștige mult mai clar, dat fiind raportul ocaziilor: „Aș fi vrut să marchez, dar ne-am mulțumit și cu autogolul lui Dragutinovic. Puteam învinge mult mai clar, am avut mai multe situații de a înscrie în partea secundă".
Daniel Vlad
"Stuttgart,** venim!"

Deși au acumulat cele mai multe puncte din istorie dintre
echipele românești participante în competiția supremă, elevii
„Bursucului” sunt destul de ponderați și așteaptă o victorie la
Stuttgart pentru a rezolva calificarea.
Cum spaniolii au fost răpuși, mirosul de primăvara Champions League
devine tot mai puternic. Mijlocașul Sorin Frunză este dornic de o
nouă izbândă, pe terenul nemților, însă nu înainte de a bate Gloria
Bistrița, în campionat: „Nu ne mai mulțumește Europa League. După
ce bați Sevilla, te gândești doar la calificarea în optimi. Parcă
ne împinge ceva de la spate să luptăm până în ultima clipă, însă
să-i lăsăm pe nemți, pentru că ne așteaptă o partidă dificilă cu
Bistrița, în campionat.”
Bucuria a fost reținută și când microfonul a ajuns în dreptul lui
Bilașco: „Sentimentele sunt împărțite, am făcut opt puncte, dar nu
ne-am calificat”. Atacantul consideră că echipa sa ar fi trebuit să
câștige mult mai clar, dat fiind raportul ocaziilor: „Aș fi vrut să
marchez, dar ne-am mulțumit și cu autogolul lui Dragutinovic.
Puteam învinge mult mai clar, am avut mai multe situații de a
înscrie în partea secundă”.


VEZI AICI REZUMATUL
MECIULUI UNIREA – SEVILLA
1-0


„E
momentu
l carierei
mele”

Ajuns în sferturile Cupei UEFA pe vremea când evolua la Rapid,
Vasile Maftei recunoaște că victoria cu Sevilla nu se compară cu
nimic: „E momentul carierei mele. Suntem fericiți că am învins,
însă sunt supărat pe rezultatul de la Glasgow, dintre Rangers și
Stuttgart. Am evoluat foarte bine în apărare și am alergat foarte
mult. Aici am câștigat confruntarea cu Sevilla”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”. Reacția CNAS
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania