Steliștii se pregătesc pentru meciul cu gruzinii: „Ar fi o nebunie să ne gândim că putem tranșa calificarea încă din tur”

Steliștii se pregătesc pentru meciul cu gruzinii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua joacă mâine prima partidă din „dubla” cu Dinamo Tbilisi, meci contând pentru turul trei preliminar al UEFA Champions League. Steliștii au trecut fără emoții de Vardar, însă nu se consideră dinainte calificați în confruntarea cu echipa din Georgia.

„Din punctul meu de vedere e foarte bine dacă domnul Dușan Uhrin jr. crede că ne cunoaște, pentru că dacă am reuși să acumulăm ceva în plus, plusul acela se va vedea. Dinamo Tbilisi e o echipă foarte bună, cee ce considerăm și noi. Ar fi o nebunie să ne gândim că noi am putea tranșa meciul încă din tur. I-am desconsidera un pic, mai ales că jucăm pe terenul lor și mai ales că au și ei un public numeros, care crează o atmosferă foarte intensă. Anul ăsta trebuie să facem ceva mai mult. Cred că nu suntem în formă maximă. Asta simțim și noi jucătorii, o știu și antrenorii. Într-o scurtă perioadă, vom fi mai în formă”, a declarat Alexandru Bourceanu pentru DigiSport.

Căpitanul stelist are un singur regret în această perioadă: suporterii prezenți pe Ghencea la meciul cu Ceahlăul l-au apostrofat.

„Acum o săptămână, am fost din nou fluierat pe Ghencea, la un meci pe care l-am câștigat, al treilea la rând. În afara acelui eveniment, mă simt mai bine ca la începutul perioadei de pregătire. Dar sunt lucruri care te deranjează. În momentul în care ești fluierat, ceva din jocul tău, sau tu nu ești apreciat, atunci lucrul ăsta te deranjează. Mai ales că, repet, am câștigat meciurile”, a mai precizat Bourceanu.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…