Steaua, cel mai mare nume care intră în cursa pentru Ligă! Ce scrie UEFA despre campioana României

Steaua, cel mai mare nume care intră în cursa pentru Ligă! Ce scrie UEFA despre campioana României
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua este la șase meciuri distanță de o nouă prezență în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume, UEFA Champions League. Partidele nu vor fi, cu siguranță, ușoare, însă roș-albaștrii au de partea lor marele avantaj că vor fi cap de serie în fiecare dintre tururi, astfel că milioanele (aproximativ 20) care vor asigura bugetul în următorii ani sunt la îndemână.

UEFA a publicat, pe site-ul oficial, o prefață a disputelor din turul doi și a alocat spații importante campioanei României, pe care o consideră una dintre cele mai importante formații care să ia startul în această fază.

Turul doi preliminar al UEFA Champions League începe marți, când 32 de echipe vor intra în competiția supremă din Europa. Câștigătoare a trofeului în 1986, Steaua este poate cel mai mare nume care ia startul așa devreme. Bucureștenii speră să pună capăt celor patru ani de absență din competiție, dar trebuie să treacă de campioana Macedoniei, Vardar, care anul trecut a pierdut în aceeași fază în fața lui Bate Borisov„, notează site-ul oficial al UEFA.

Programul meciurilor de marți, din preliminariile Ligii

Neftçi PFK (AZE) – KS Skënderbeu (ALB)

FC Steaua București (ROM) – FK Vardar (MKD)

FC Viktoria Plzeň (CZE) – FK ŽeljezniÍar (BIH)

FC Sheriff (MDA) – FK Sutjeska (MNE)

Birkirkara FC (MLT) – NK Maribor (SVN)

Sligo Rovers FC (IRL) – Molde FK (NOR)

IF Elfsborg (SWE) – FC Daugava Daugavpils (LVA)

HJK Helsinki (FIN) РJK N̵mme Kalju (EST)

FK Ekranas (LTU) РFH Hafnarfj̦rdur (ISL)

The New Saints FC (WAL) – Legia Warszawa (POL)

Celtic FC (SCO) – Cliftonville FC (NIR)

GNK Dinamo Zagreb (CRO) – CS Fola Esch (LUX)

GyÅ‘ri ETO FC (HUN) – Maccabi Tel-Aviv FC (ISR)

FC BATE Borisov (BLR) – FC Shakhter Karagandy (KAZ)

FC Shirak (ARM) – FK Partizan (SRB)

Å K Slovan Bratislava (SVK) – PFC Ludogorets Razgrad (BUL)

FC Dinamo Tbilisi (GEO) – EB/Streymur (FRO)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen