SPECIAL | Cine este Slavia Praga, ultimul adversar al CFR-ului din drumul spre grupele Ligii Campionilor. Este neînvinsă în fața echipelor din România și Nicolae Stanciu are eticheta de vedetă

Redactor:
Daniel Anghel
SPECIAL | Cine este Slavia Praga, ultimul adversar al CFR-ului din drumul spre grupele Ligii Campionilor. Este neînvinsă în fața echipelor din România și Nicolae Stanciu are eticheta de vedetă
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj va juca împotriva celor de la Slavia Praga în playoff-ul Ligii Campionilor, după victoria superbă de pe Celtic Park. Pe hârtie, campioana Cehiei este al doilea cel mai valoros adversar cu care putea pica echipa lui Dan Petrescu, „sperietoarea” fiind, de departe, Young Boys Berna, campioana Elveției. ProSport face o scurtă prezentare a echipei la care s-a transferat, în această vară, Nicolae Stanciu.

Mijlocașul român a revenit în Cehia după doar câteva luni în Arabia Saudită, la Al-Ahli. Acesta a fost protagonistul unei „trădări” în fotbalul din Cehia, deoarece a evoluat și la Sparta Praga, formație care a încasat o sumă impresionantă de pe urma transferului său în Golf. Patru milioane de euro a plătit Slavia Praga pentru mijlocașul român, potrivit sumelor publicate pe Transfermarkt. Acesta a fost „atras” de o revenire în Europa și de posibilitatea de a evolua din nou în Liga Campionilor.

Stanciu nu este singurul român de la Slavia Praga. Alexandru Băluță (25 de ani) este jucătorul acestora de la înceutul sezonului precedent, U Craiova primind în schimbul său 2,6 milioane de euro, potrivit sursei citate, o sumă importantă pentru fotbalul românesc.

Slavia Praga, CFR-ul Cehiei

La fel ca și echipa din Gruia, toate titlurile de campioană a Cehiei din vitrina Slaviei Praga fac parte din istoria recentă a clubului, mai exact ultimii 23 de ani. În acest an, Slavia a cucerit titlul cu numărul cinci în Cehia, cifră la care a ajuns și CFR Cluj în România. Ce-i drept, Slavia mai are și 14 titluri cuceirte pe vremea Cehoslovaciei, toate înainte de 1948.

În sezonul precedent, campioana Cehiei a bifat eventul, reușind să-și treacă în palmares și Cupa, a doua la rând și a cincea din istoria clubului, după cele cucerite în 1996-1997, 1998-1999, 2001-2002 și 2017-2018.

Nu a cedat în fața echipelor din România

Nu ar fi prima „aventură” a Slaviei Praga în România. În sezonul 1999-2000 al Cupei UEFA, cehii se duelau cu Steaua și reușeau să o elimine din competiție cu scorul general de 5-2. Opt ani mai târziu, FCSB nu a reușit să o răpună în grupele UEFA Champions League, bifând un egal, scor 1-1, și o înfrângere, scor 2-1. FC Vaslui a reușit să „scape” neînvinsă un an mai târziu, în preliminariile Europa League. Slavia și FC Vaslui au încheiat la egalitate atunci, 1-1, și au mers mai departe datorită golului marcat în delpasare.

Slavia, superioară… teoretic

Cel puțin pe hârtie, lotul Slaviei este net superior față de cel al CFR-ului. Site-ul de specialitate Transfermarkt îi oferă o cotă de 43 de milioane de euro lotului campioanei Cehiei, aproape dublu față de cel al CFR-ului. Tomas Soucek (24 de ani) este cel mai bine „vedeta” Slaviei, fiind cotat la șapte milioane de euro. Acesta este urmat de Stanciu și Alex Kral, cu 3,5 milioane de euro.

Ultimul, internațional de tineret, născut în 1998, a devenit viral pe rețelele de socializare după meciul cu Chelsea din optimile sezonului precedent al Europa League, în urma căruia Slavia Praga a fost eliminată. Kral are un look asemănător cu cel al lui David Luiz, starul londonezilor, cu care s-a fotografiat la finalul partidei și a făcut schimb de tricouri.

Au „stricat” inaugurarea stadionul „Ion Oblemenco”

Oltenii au vrut să inaugureze noua arenă din Craiova cu un meci de gală, împotriva cehilor, în iarna anului 2017. Sărbătoarea a fost rapid stricată de Slavia, care nu a avut milă de olteni, învingându-i cu 4-0. Alex Băluță evolua, atunci, pentru formația din Bănie, iar în vara anului următor a plecat la campioana Cehiei.

  • Slavia Praga își dispută partidele de pe teren propriu pe „Eden Arena”, un stadion cochet, de 21.000 de locuri, inaugurat în 2008.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen