Real înfruntă singura echipă neînvinsă din Ligă!** Mourinho i-a „speriat” pe fanii blanco. Ce a prevăzut „Specialul” în noiembrie

Real înfruntă singura echipă neînvinsă din Ligă!** Mourinho i-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Judecând după specialiști și după anvergura echipelor calificate în semifinalele Ligii, Borussia Dortmund este creditată cu cele mai mici șanse la câștigarea trofeului, astfel că Real Madrid se poate considera norocoasă. Doar că de multe ori calculele hârtiei sunt date peste cap, iar Jose Mourinho a anticipat de mai multe luni o evoluție plină de succese a fostei campioane din Bundesliga.

Totuși, formația lui Jurgen Klopp dispune de o ofensivă impresionantă și de un background demn de invitiat pentru orice echipă din Champions League. Cu 6 victorii și 4 egaluri, Reus&Co sunt singura formație neînvinsă din actualul sezon al celei mai importante competiții inter-cluburi din lume, în ciuda faptului că a avut adversari redutabili (Real Madrid, Ajax, City – în grupe, Șahtiorul lui Lucescu și Malaga – în fazele eliminatorii).

De altfel, Jose Mourinho, tehnicianul lui Real, viitoarea adversară din penultimul act, i-a gratulat pe nemți, în urmă cu câteva luni, anticipând o serie excelentă în Ligă (o înfrângere și o remiză au fost rezultatele obținute de albi în grupă, contra lui Dortmund: 1-2 – în Germania și 2-2 pe Santiago Bernabeu).

Dortmund este o echipă mare. Nu este întâmplător că a obținut aceste rezultate, în compania noastră, cum nu e întâmplător că a cucerit de două ori titlul în Germania. Din punctul meu de vedere e una din marile favorite pentru cucerirea Champions League; nu m-ar mira să o văd în mai, la Londra.„, explica, extrem de galant, Mourinho, la finalul lui noiembrie.

Klopp vrea spectacol

Dacă Mourinho nu a discutat încă despre duelul din semifinale, de partea cealaltă Jurgen Klopp a ținut să își exprime opinia în legătură cu tragerea la sorți. Tehnicianul nemților a făcut trimitere la partidele din toamna trecută și și-a exprimat optimismul cu privire la spectacolul pe care cele două formații îl vor oferi.

Este de la sine înțeles că Real este un adversar greu, dar în această fază a competiției nu te poți aștepta la ceva diferit. Ne-am întâlnit deja de două ori cu ei în acest sezon și am reușit meciuri bune. Sunt încrezător și mă aștept la o dublă în care să se joace fotbal de calitate„, a comentat tehnicianul lui Dortmund, pentru site-ul oficial al clubului.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele