Reacția lui Kelechi Iheanacho după ce Bogdan Mitrea a încercat să-i facă respirație gură la gură, deși era accidentat la picior :)

Accidentarea lui Kelechi Iheanacho nu este gravă, lucru confirmat chiar de jucător. Atacantul lui Manchester City a acuzat o întindere în meciul cu Steaua și a oferit faza serii, cu Bogdan Mitrea încercând să-i scoată limba.

Bogdan Mitrea și Kelechi Iheanacho au fost în centrul unei situații comice. În minutul 74 al meciului City – Steaua, atacantul de 19 ani s-a prăbușit pe teren, ținându-se de coapsă. Însă Iheanacho a lăsat impresia în primă fază că problemele medicale sunt mai grave și, pentru o clipă, și-a dat ochii peste cap.

Bogdan Mitrea a avut prezență de spirit și a reacționat imediat. Fundașul Stelei a încercat să-i scoată limba și era gata să-i facă respirație gură la gură. Din fericire, n-a fost cazul și Iheanacho i-a făcut semne că totul este în regulă. Gestul lui Mitrea a provocat zâmbete în tribune, însă a fost apreciat de public, care a început să aplaude.

După meci, Iheanacho a ținut să-i anunțe pe suporteri că se simte bine: „Un rezultat foarte bun pentru echipă. Sunt foarte mulțumit de calificarea în grupele Ligii Campionilor. Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje! Sunt fericit să vă anunț pe toți că sunt bine”, a fost mesajul postat de Kelechi Iheanacho pe contul său de Instagram.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]