Istvan Kovacs a arbitrat finala PSG – Inter 5-0, iar la final fotbaliștii lui Luis Enrique au făcut un gest special pentru centralul român și brigada lui.
A fost o seară spectaculoasă cu multe goluri și recorduri care vor rămâne multă vreme în istoria acestei competiții. Un arbitru român a condus prima finală după 30 de ani și la final a fost aplaudat la scenă deschisă alături de staff-ul său. Campionii au făcut tunel în fața delegației de arbitri în timp ce aceștia au mers să primească medaliile.
La 40 de ani, Istvan Kovacs și-a realizat cel mai mare vis al carierei. A arbitrat o finală de Champions League în fața a peste 70.000 de spectatori.
Centralul român a bifat și un nou record, fiind primul arbitru din istorie care se află la centrul celor trei finale intercluburi din Europa organizate de UEFA. În 2022 a condus finala Conference League, iar anul trecut a condus finala Europa League. Datorită prestațiilor solide din celelalte meciuri bifate în acest sezon, românul a fost delegat să conducă marea finală de la Munchen.
Din delegația arbitrilor au mai făcut parte asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi. Al patrulea oficial a fost Bruno Alves Jesus. În camera VAR s-au aflat Dennis Higler – VAR, Cătălin Popa – AVAR și Paulus von Boekel – AVAR suport.
La fel ca toți jucătorii, după fluierul de final arbitrii au primit medalii. În timp ce intrau pe teren, elevii lui Luis Enrique au făcut un tunel prin care a trecut Istvan Kovacs alături de colegii săi. Au fost aplaudați de parizieni, iar Vitinha l-a bătut pe spate pe centralul român. De asemenea, președintele UEFA, Aleksander Ceferin, l-a felicitat pentru modul în care a condus partida: „Good job”.
Centralul român a scris istorie, dar s-a ales și cu un jackpot financiar, după finala Ligii Campionilor. Istvan Kovacs va fi recompensat cu 10.900 de euro pentru această partidă. A mai arbitrat alte șapte partide din Liga Campionilor pentru care a primit peste 40.000 de euro.
De-a lungul istoriei acestei competiții, Nicolae Rainea (1983) și Ion Crăciunescu (1995) au mai arbitrat în finalele Ligii Campionilor/Cupa Campionilor.
„A fost uimitor să primesc apelul de la Roberto Rosetti [șeful comisiei de arbitri UEFA]. A fost un moment foarte fericit și o senzație copleșitoare după atâția ani de muncă să fiu desemnat pentru cel mai important meci intercluburi din lume. La începutul fiecărui sezon, visezi să arbitrezi o finală, iar Champions League este cea mai mare realizare posibilă. Sunt foarte mulțumit, nu doar pentru mine, ci și pentru colegii mei.
Aș dori să mulțumesc UEFA, Comisiei de Arbitri, Federației Române de Fotbal și tuturor celor care ne-au sprijinit de-a lungul timpului, în special mentorului meu, Istvan Szilagyi, și președintelui CCA, Kyros Vassaras, care a făcut o treabă fantastică în ultimii unsprezece ani.”, a spus Kovacs, pentru UEFA.