Popescu: „Champions League este Liga Banilor”

Popescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Popescu este românul cu cele mai multe meciuri în Ligă. „Baciul“ spune că Champions League s-a schimbat mult față de perioada în care era el jucător. De câteva zile, ProSport și-a propus să facă o retrospectivă a Ligii Campionilor, competiția vedetă de pe continent. Pentru a prefața sezonul ce va debuta marți, unul în care vom avea două echipe în grupe, am contactat foștii jucători români a căror prezență nu a trecut neobservată. Dincolo de trecutul său impresionant, Gică Popescu are în palmares și un record: este fotbalistul român cu cele mai multe prezențe în Liga Campionilor. Și se mândrește cu asta, deși spune că pe vremea lui competiția nu era la fel de grandioasă.

Ce sentimente îți trezea Liga, ca fotbalist, la acea vreme?
Cu siguranță, sentimentul că joci într-o competiție măreață. Trebuie precizat, totuși, că nu era aceeași atmosferă care este acum. Nici la bani, nici la imagine, nici la încărcătura pe care o oferă un meci de la ora 21:45 seara în ziua de azi.

Cum s-a ajuns la această emulație în privința Ligii?
În primul rând, cred că banii care vin de acolo au schimbat totul. Când e vorba să câștigi pe plan financiar sume importante, e clar că interesul crește. Pe toate planurile. Competiția a crescut de la an la an și s-a văzut că a crescut așa cum trebuia. Se poate spune, fără nicio urmă de ironie, că e liga banilor, nu Liga Campionilor. Pe vremea mea, numai echipele campioane jucau în această competiție. Platini încearcă să revină cumva la ce a fost și ar fi bine să-i iasă. Banii vor fi aceiași.

Avem două echipe în Ligă, e un moment istoric…
Da, și ar trebui să profităm de el. E foarte bine că Steaua și CFR Cluj vor juca în grupe, dar trebuie să ne concentrăm să ne păstrăm nivelul. Am ajuns să ne bucurăm de două echipe, dar măcar una să avem an de an. E cel mai important lucru.

Care e cea mai frumoasă amintire din Ligă?
Fără îndoială, este vorba despre acel meci dintre Galatasaray și Real Madrid de la Istanbul. Eram conduși la pauză, dar am revenit și am câștigat cu 3-2.

Ce v-a spus Mircea Lucescu la pauză atunci?
La câte pauze de meci am avut în cariera mea…, nu-mi aduc aminte exact. Sigur ne-a spus ceva de bine, dacă am câștigat (râde).

Și cea mai urâtă amintire?
Faptul că nu am trofeul în palmares. Pentru mine nu contează că am jucat două sferturi de finală, pentru că ele nu rămân nicăieri.
Performanța, în adevăratul sens al cuvântului, înseamnă titluri. Iar acesta îmi lipsește și nu mi-e bine nici acum când mă gândesc la asta.


"Îmi aduc aminte cât de fascinat eram de punctualitatea de la meciuri. La 21:37 terminam încălzirea, iar la 21:41 trebuia să fim în tunel. Meciul nu începea niciodată până când un om al UEFA nu făcea semn cu mâna. Era 21:45 fix."
– Gică Popescu fost internațional

"Imnul Ligii parcă nu suna ca acum, dar îți dădea senzația că joci într-una din cele mai importante competiții din lume. Acum ea a devenit poate cea mai importantă."
– Gică Popescu, fost internațional

 

34 de meciuri, de la faza grupelor în sus, a bifat Gică Popescu. 4 pentru PSV Eindhoven și 30 pentru Galatasaray

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen