Cristi Chivu a câștigat cu Inter pe terenul lui Ajax, scor 2-0, în prima etapă din Champions League, iar o parte din succes îi este atribuită portarului Yann Sommer, autorul unei parade uluitoare la scorul de 0-0.
Tehnicianul român are numai cuvinte de laudă la adresa goalkeeper-ului elvețian, cel care a fost pus la zid după prestația slabă din „Derby d‘Italia” cu Juventus, scor 3-4, din runda a treia în Serie A.
Inter Milano s-a impus în deplasare cu Ajax, scor 2-0, în prima etapă din faza principală din Liga Campionilor. O parte din acest succes important, venit după două înfrângeri în Serie A, este fără îndoială și al lui Yann Sommer, autorul unei intervenții uluitoare la scorul de 0-0, când a parat șutul unui adversar scăpat singur spre poartă din lateral dreapta.
Antrenorul român spune că nu i-a pus niciodată la îndoială calitățile portarului din Țara Cantoanelor, cel care a fost aspru criticat după evoluția extrem de slabă din derby-ul cu Juventus, scor 3-4, din etapa a trei din Peninsulă.
„Vă las pe voi să decideți, nu am avut niciodată îndoieli în privința lui pentru că îi cunosc valoarea și cât de important este pentru acest vestiar”, a spus Cristi Chivu, citat de eurosport.it.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2F8013263-Hepta_Mediafax_Foto-DPA_Hepta-1400x933.jpg)
Foto: Mediafax Foto
Fanii lui Inter Milano au digerat cu greu înfrâmngerea cu Juventus și l-au scos „țap ispășitor” pe Yann Sommer. Pentru partida cu Ajax au cerut vehement folosirea lui Josep Martinez, portar adus anul trecut de la Genoa, pentru 13,5 de milioane de euro.
Numai că, la conferința de presă premergătoare disputei de la Amsterdam, Chivu a spus răspicat că va merge tot pe mâna portarului titular și, până la urmă, bine a făcut.
„Nu am vorbit niciodată despre asta (n.r. – despre trecerea lui Sommer pe bancă). Nu cred că e corect să aruncăm cu pietre în Sommer. E un jucător important, a arătat-o anul trecut și, din punct de vedere uman, nu cred că ar fi drept.
Am un mare respect pentru Pepo Martinez și toată lumea știe că va avea șansele lui. Dar acum nu mă gândesc să-l schimb pe Sommer, doar pentru că fanii cer acest lucru. Un jucător aflat în dificultate trebuie ajutat. Cu experiența sa, știe și el că ne poate ajuta”, a declarat Chivu, citat de sempreinter.com.