Obsesia lui Pep!** Messi a revenit, dar n-a reușit s-o ajute pe Barca să obțină prima victorie cu Rubin Kazan

Rubin Kazan este în continuare o sperietoare pentru Guardiola și, implicit, pentru FC Barcelona. Duelurile dintre cele două echipe par scene rupte din poveștile în care cel slab întotdeauna câștigă. Catalanii nu au reușit nici de această dată să se impună în fața "tătarilor", după ce anul trecut Rubin se impunea pe Camp Nou cu 2-1 și făcea 0-0 la Kazan. Gazdele au deschis scorul din penalty, în minutul 30, după ce Dani Alves a "secerat" cu o intrare prin alunecare tot ce a prins în cale. Noboa și-a asumat răspunderea și l-a executat pe Valdes, obișnuit deja cu golurile rușilor. Barcelona s-a aflat în permanență la conducerea jocului, însă Rubin a pozat în echipa mică, pentru care un punct cu Barca valorează cât trei. Și pe jumătate i-a ieșit. "Extratereștii" au avut o impresionantă posesie de 75%, însă, atenție, au expediat doar trei șuturi pe poartă, în vreme ce gazdele au nimerit ținta de două ori. Până la urmă, golul egalizator a venit tot în urma unei lovituri de la 11 metri. Villa a bătut la rădăcina barei, Ryzhikov a ghicit colțul și a fost aproape să respingă, însă balonul a mângâiat plasa laterală, spre dezamăgirea rușilor. În ultima jumătate de oră, nemulțumit de rezultat, Guardiola l-a trimis pe teren și pe Messi, care încă nu și-a revenit după accidentarea din meciul cu Atletico Madrid. Atacurile catalanilor au început să fie ceva mai consistene, însă nu de ajuns încât Guardiola să-și treacă în palmares prima victorie împotriva "tătărilor" de la Rubin.Rușii reuș
Obsesia lui Pep!** Messi a revenit, dar n-a reușit s-o ajute pe Barca să obțină prima victorie cu Rubin Kazan

Rubin Kazan este în continuare o sperietoare pentru Guardiola
și, implicit, pentru FC Barcelona. Duelurile dintre cele două
echipe par scene rupte din poveștile în care cel slab întotdeauna
câștigă. Catalanii nu au reușit nici de această dată să se impună
în fața „tătarilor”, după ce anul trecut Rubin se impunea pe Camp
Nou cu 2-1 și făcea 0-0 la Kazan.

Gazdele au deschis scorul din penalty, în minutul 30, după ce Dani
Alves a „secerat” cu o intrare prin alunecare tot ce a prins în
cale. Noboa și-a asumat răspunderea și l-a executat pe Valdes,
obișnuit deja cu golurile rușilor. Barcelona s-a aflat în
permanență la conducerea jocului, însă Rubin a pozat în echipa
mică, pentru care un punct cu Barca valorează cât trei. Și pe
jumătate i-a ieșit. „Extratereștii” au avut o impresionantă posesie
de 75%, însă, atenție, au expediat doar trei șuturi pe poartă, în
vreme ce gazdele au nimerit ținta de două ori.

Până la urmă, golul egalizator a venit tot în urma unei lovituri
de la 11 metri. Villa a bătut la rădăcina barei, Ryzhikov a ghicit
colțul și a fost aproape să respingă, însă balonul a mângâiat plasa
laterală, spre dezamăgirea rușilor. În ultima jumătate de oră,
nemulțumit de rezultat, Guardiola l-a trimis pe teren și pe Messi,
care încă nu și-a revenit după accidentarea din meciul cu Atletico
Madrid.

Atacurile catalanilor au început să fie ceva mai consistene,
însă nu de ajuns încât Guardiola să-și treacă în palmares prima
victorie împotriva „tătărilor” de la Rubin. Rușii reușesc să rămână
neînvinși în fața Barcelonei și tind să devină o obsesie pentru
catalani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania