O va opri UEFA pe Unirea?**

Ambițiile Unirii nu se opresc aici și vor forța în decembrie optimile Ligii. Oamenii de fotbal din România sunt sceptici. „E greu, foarte greu să ne mai calificăm", spun oficialii Unirii. În spatele acestei declarații aparent cuminți și care contrariază doar prin presupusa neîncredere în forțele unei formații care oricum s-a autodepășit se ascunde temerea că UEFA va „dirija" trimiterea Unirii spre Europa League. Din rațiuni exclusiv de marketing și de interes. Diferența enormă la toate capitolele între Unirea și Stuttgart i-ar putea determina pe mai marii UEFA să îi favorizeze pe nemți în meciul direct, unde ialomițenii au și varianta egalului. „E clar că toți cei care conduc îi vor pe cei puternici. Se poate vorbi de o politică. Trebuie să fim atenți", avertizează Mircea Lucescu, cel mai experimentat român din Ligă. „Un arbitru abil poate să încline fără prea mari bătăi de cap balanța, dacă i se recomandă mai mult sau mai puțin fățiș asta", a completat sub protecția anonimatului un fost mare arbitru român.
O va opri UEFA pe Unirea?**

Ambițiile Unirii nu se opresc aici și vor forța în
decembrie optimile Ligii. Oamenii de fotbal din România sunt
sceptici.

„E greu, foarte greu să ne mai calificăm”, spun oficialii
Unirii. În spatele acestei declarații aparent cuminți și care
contrariază doar prin presupusa neîncredere în forțele unei
formații care oricum s-a autodepășit se ascunde temerea că UEFA va
„dirija” trimiterea Unirii spre Europa League. Din rațiuni exclusiv
de marketing și de interes. Diferența enormă la toate capitolele
între Unirea și Stuttgart i-ar putea determina pe mai marii UEFA să
îi favorizeze pe nemți în meciul direct, unde ialomițenii au și
varianta egalului. „E clar că toți cei care conduc îi vor pe cei
puternici. Se poate vorbi de o politică. Trebuie să fim atenți”,
avertizează Mircea Lucescu, cel mai experimentat român din Ligă.
„Un arbitru abil poate să încline fără prea mari bătăi de cap
balanța, dacă i se recomandă mai mult sau mai puțin fățiș asta”, a
completat sub protecția anonimatului un fost mare arbitru
român.

Artmedia,
predecesoarea Unirii

O situație oarecum asemănătoare cu cea a Unirii Urziceni a avut
loc în ediția 2005-2006 a ligii. Artmedia Petrzalka Bratislava,
campioana Slovaciei, a adunat în grupe șase puncte (0-1 și 0-4 cu
Inter, 3-2 și 0-0 cu FC Porto și 0-0 și 2-2 cu Rangers), terminând
pe locul 3, la o lungime de Glasgow Rangers, dar scoțând-o inclusiv
din Cupa UEFA pe FC Porto, locul 4. Artmedia a avut șansa în
mâinile ei, în ultimul meci, dar nu a izbutit decât un 0-0 acasă cu
Porto, și ambele i-au lăsat astfel locul în optimi lui Rangers.
UEFA a răsuflat ușurată atunci că slovacii nu s-au calificat,
pentru că Artmedia nu era o echipă care să atragă din punct de
vedere financiar.

„Nu mai e nicio îndoială. Unirea este surpriza
sezonului”
, Gazzetta dello Sport

„Unirea continuă să surprindă”, uefa.com

„Unirea, aproape să-și îndeplinească visul”,
The Scotsman

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania