„Nu ne-am făcut de râs în Ligă!** Sperăm să terminăm grupa pe 2!”

Mijlocașul echipei Unirea Urziceni, Dacian Varga, a declarat, miercuri, că formația ialomițeană nu s-a făcut de râs până acum în Liga Campionilor, putând obține calificarea în primăvara europeană. "Nu ne credem invincibili după ce am bătut la Glasgow și asta s-a văzut și aseară cu Brașovul când am luat bătaie în Cupa României. Dar nu ne-am făcut de râs în Liga Campionilor și cred că putem dovedi că și o echipă din România poate merge mai departe în această competiție. Noi sperăm să terminăm pe locul doi", a spus mijlocașul. Varga a menționat că nu mai vrea să i se pupe mâna, așa cum a făcut managerul general Mihai Stoica după ce a înscris golul din partida cu VfB Stuttgart. "Nu vreau să-mi mai pupe nimeni mâna. Important e să câștigăm și îi pup eu mâna, nu e o problemă", a adăugat el.
"Nu ne-am făcut de râs în Ligă!** Sperăm să terminăm grupa pe 2!"

Mijlocașul echipei Unirea Urziceni, Dacian Varga, a declarat,
miercuri, că formația ialomițeană nu s-a făcut de râs până acum în
Liga Campionilor, putând obține calificarea în primăvara
europeană.

„Nu ne credem invincibili după ce am bătut la Glasgow și
asta s-a văzut și aseară cu Brașovul când am luat bătaie în Cupa
României. Dar nu ne-am făcut de râs în Liga Campionilor și cred că
putem dovedi că și o echipă din România poate merge mai departe în
această competiție. Noi sperăm să terminăm pe locul doi”
,
a spus mijlocașul.

Varga a menționat că nu mai vrea să i se pupe mâna, așa cum a
făcut managerul general Mihai Stoica după ce a înscris golul din
partida cu VfB Stuttgart. „Nu vreau să-mi mai pupe nimeni
mâna. Important e să câștigăm și îi pup eu mâna, nu e o
problemă”
, a adăugat el.

Fundașul George Galamaz crede că antrenorul Dan Petrescu este un
pesimist și din această cauză a spus că Unirea Urziceni nu va mai
obține niciun rezultat pozitiv în ultimele trei meciuri din faza
grupelor Ligii Campionilor. „Dânsul tot timpul este mai
pesimist, dar cu siguranță acum a greșit și îmi doresc din tot
sufletul ca noi să câștigăm pariul. Noi ne-am dori să facem maximum
de puncte în ultimele partide din Ligă, dar ar fi bine să mai
obținem minim patru. Va fi extraordinar de greu, dar vom lupta și
cred că se pot realiza aceste puncte. Cât timp sunt trei puncte nu
ne interesează dacă sunt autogoluri sau nu. Am luat goluri și cu
fundul, ne dorim să dăm și noi la fel. Important este însă să
câștigăm. Cu siguranță că pentru mulți dintre noi vor fi ultimele
meciuri, dar noi vom lupta până la ultimul fluier. Obiectivul
nostru este să ne calificăm în primăvara europeană și cred că este
realizabil”
, a spus fundașul.

Antrenorul formației Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat,
miercuri, că nu crede că jucătorii săi vor mai obține vreun
rezultat pozitiv în cele trei partide rămase de disputat în grupele
Ligii Campionilor, precizând că fotbaliștii români se mulțumesc cu
puțin.

„E posibil pentru unii jucători să fie ultimele meciuri
din Liga Campionilor, dacă nu sunt atenți și concentrați. De la
înființarea Ligii Campionilor eu nu țin minte ca o echipă
românească să câștige două meciuri în grupe. De aceea nu cred că
pornim favoriți, pentru că echipele din România câștigă un meci și
după aia presa îi umflă pe jucători și pe urmă ne desumflăm toți.
Mie îmi e frică de asta, le-am spus-o și jucătorilor. Le-am zis că
fac pariu că n-o să facă nimic în următoarele trei meciuri din
Ligă. E un pariu al meu cu ei, să vedem ce pot. E un pariu al
vieții, le-am zis: «Fac pariu că nu puteți». Acum să vedem, ei
trebuie să-mi răspundă pe teren. N-am spus-o ca să-i motivez, așa
cred. Echipele românești și românii în general se mulțumesc cu
puțin”
, a spus Petrescu.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania