„Nu l-am văzut pe Culio liber, altfel i-aș fi pasat! Când am ridicat capul, am văzut doar poarta”

  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj ar fi putut scoate un nou rezultat memorabil pe
Olimpico din Roma, dar atacantul ivorian, Lacina Traore, a ratat
două ocazii monumentale șutând de fiecare în barele porții apărate
de Lobonț. Dacă la cea de-a doua ocazie, tânărului atacant nu i se
poate reproșa nimic, în prima situație Traore a fost criticat
pentru faptul că nu i-a pasat lui Culio, aflat singur în fața
porții goale.

Ivorianul se apără după această fază spunând că nu este nicidecum
un jucător egoist și individualist, ci pur și simplu, în dinamica
fazei, nu l-a observat pe coechipierul său.

„Ce a fost, a fost! Ce mai pot să fac acum? La prima
ocazie, când am dat în bară, nici nu l-am văzut pe Culio că este
liber, că ­i-aș fi pasat. Am driblat și când am ridicat capul din
pământ am văzut doar poarta! Nu sunt individualist. Chiar în etapa
trecută i-am dat pasă decisivă lui Culio, dar, din păcate, nici
atunci nu a ieșit gol.Toți colegii m-au încurajat. Nici antrenorul
nu m-a certat. Ne-a zis la pauză că trebuie să jucăm la fel de
determinați, pentru că sigur vom marca. S-a întâmplat cum ne-a zis,
dar n-a fost suficient”
, a declarat Lacina Traore pentru
Adevărul.

Traore spune că AS Roma nu l-a surprins cu nimic și doar ghinionul
clujenilor i-au făcut pe aceștia să plece fără punct sau puncte din
Italia.

„Au jucat exact cum ne-a spus antrenorul că o vor face.
Singura problemă a fost că am avut mare ghinion. Sper să răzbunăm
ocaziile astea în meciul cu Brașovul… Bine și în partida
următoare din Ligă, cu Bayern, dar acolo va fi și mai
greu”,
a complet Lacina.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…