Dennis Man a fost titular în meciul pe care PSV l-a pierdut categoric, scor 0-3, în fața celor de la Newcastle, în faza principală din UEFA Champions League.
Internaționalul român a fost scos din teren în minutul 63, când a fost înlocuit cu Bajraktarevic, la scorul de 2-0 în favoarea formației din Premier League.
Newcastle și PSV s-au întâlnit miercuri, 21 ianuarie 2026, în etapa cu numărul șapte a fazei principale din UEFA Champions League, într-o partidă pe care gruparea din Premier League a câștigat-o categoric, scor 3-0.
Dennis Man a fost titular la PSV dar nu a reușit să își ajute echipa să obțină mai mult din această partidă. Internaționalul român a fost scos din teren în minutul 63, când a fost înlocuit cu Bajraktarevic, la scorul de 2-0 în favoarea englezilor. Astfel, fără realizări notabile, Dennis Man a fost notat de către platforma de specialitate Sofascore cu 6.2, la fel ca media echipei.
Newcastle a început în forță partida cu PSV și a reușit să deschidă scorul rapid, în minutul 8, prin golul marcat de Wissa. Englezii au continuat să pună presiune și au mai lovit o dată în prima repriză, mai exact în minutul 30, când Gordon a dus scorul la 2-0.
Partea a doua a jocului a obținut tot formației din Premier League, care a reușit să mai marcheze o dată, prin Barnes, cel care a stabilit scorul final, 3-0, în minutul 65.
După șapte etape disputate, PSV ocupă locul 22 în clasamentul fazei principale din UEFA Champions League, cu opt puncte acumulate. Astfel, cu două victorii, două rezultate de egalitate și trei înfrângeri înregistrate, echipa românului Dennis Man tremură serios pentru un loc în play-off-ul competiției.
Misiunea olandezilor este și mai dificilă întrucât în ultima etapă din faza principală vor da piept cu Bayern Munchen, pe teren propriu, într-o partidă care este programată pe data de 28 ianuarie 2026.