Radu Drăgușin a fost titular în partida pe care Tottenham a câștigat-o în fața celor de la Atletico Madrid, scor 3-2, în manșa retur a optimilor de finală din UEFA Champions League.
Internaționalul român a fost schimbat în minutul 66, când echipa lui conducea cu scorul de 2-1. Chiar dacă a câștigat pe teren propriu, Spurs a ratat calificarea în sferturile de finală, întrucât a pierdut cu scorul de 5-2 partida disputată în manșa tur.
Tottenham și Atletico Madrid s-au întâlnit miercuri, 18 martie 2026, în manșa retur a sferturilor de finală din UEFA Champions League, într-o partidă încheiată cu scorul de 3-2. Chiar dacă s-a impus în partida disputată în Anglia, Spurs a ratat calificarea în sferturile de finală, întrucât a cedat în manșa tur cu scorul categoric de 5-2. Astfel, trupa pregătită de Diego Simeone a ajuns în următoarea fază din UEFA Champions League, după ce s-a impus cu scorul general de 7-5.
Radu Drăgușin a fost titular pentru Tottenham în partida disputată în fața formației din La Liga. Internaționalul român a avut parte de o prestație bună, dar a fost scos din teren în minutul 66, la scorul de 2-1. În locul lui, în teren a fost introdus Udogie.
Pentru prestația pe care a avut-o în fața celor de la Atletico Madrid, Radu Drăgușin a fost notat de jurnaliștii britanici cu 5.
„Ca un deget amorțit. Nu a părut niciodată confortabil în posesia mingii. A fost înlocuit de Udogie”, au notat englezii.
Chiar dacă nu a reușit să se califice în sferturile de finală, Tottenham a obținut o victorie de moral, care o poate ajuta să aibă parte de o revenire de formă în Premier League.
Londonezii au început bine meciul și au deschis scorul în minutul 30, prin Kolo Muani, cel care a profitat de o centrare perfectă, primită de la Tel.
Spaniolii au restabilit egalitatea pe tabela de marcaj chiar după pauză, în minutul 47, prin golul marcaj de Julian Alvarez. Englezii au căutat victoria și au mai lovit o dată, în minutul 52, prin Xavi Simons, dar trupa lui Diego Simeone a reușit, din nou, să restabilească egalitate, grație unui gol marcat de Hancko, în minutul 75.
Scorul final a fost stabilit de Xavi Simons, cel care a marcat în minutul 90, dintr-o lovitură de la 11 metri.