Nervi și stres pentru CFR la sosirea în Londra

Nervi și stres pentru CFR la sosirea în Londra
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar și eliminată din cupele europene, CFR se respectă. Echipa clujeană a venit cu două zile mai devreme la Londra, pentru a pregăti meciul cu Chelsea.

Capitala Angliei i-a întâmpinat pe campioni cu un soare cu dinți mari, temperatura stând undeva pe la zero grade, însă nu frigul a fost principala problemă a jucătorilor, ci traficul. Dacă de la Cluj la Londra drumul a durat mai puțin de trei ore, de la aeroportul Luton și până la hotelul Hilton Kensington autocarul a făcut peste trei ceasuri, aducându-i pe jucători în pragul disperării. Cu cămășile scoase și cravatele date jos, extrem de nervoși și de obosiți, jucătorii și-au lăsat bagajele în hol și au intrat direct la masă, abia apoi plecând în camere.

Mai sunt bilete

CFR este cazată destul de aproape de stadionul „Stamford Bridge”, unde ieri nimic nu părea a tulbura liniştea. Un afiş măricel pe care scrie Ticket available (foto medalion), aşezat la intrare, confirmă interesul destul de scăzut faţă de meciul şi, de ce nu, chiar faţă de adversara londonezilor. În rest, magazinul clubului era plin de turişti amatori de suveniruri şi cam atât. O duminică liniştită într-un oraş, Londra, unde CFR Cluj nu reprezintă o miză pentru nimeni, deşi printr-un rezultat bun ar putea scoate echipa multimiliardarului Roman Abramovici de la masa bogaÅ£ilor, unde ar putea rămâne Bordeaux.

Scolari își joacă postul!

Scolari (foto) tremură înaintea meciului cu CFR! Deși Chelsea are șanse mari să meargă în optimi, tehnicianul nu pare foarte sigur de calificare. „Nu este imposibil ca Chelsea să rateze calificarea. Deși nimeni în lume nu ar crede asta, eu vă spun că orice se poate întâmpla! Se poate ca noi să nu-i batem pe români și să avem ghinionul ca Bordeaux să învingă pe Roma. Dacă va fi așa, va fi numai vina noastră, pentru că le-am oferit adversarilor această oportunitate”, a spus brazilianul. În cazul ratării calificării, Scolari ar putea fi demis, el fiind contestat în urmă cu câteva zile chiar de cei mai reprezentativi jucători ai echipei, Terry și Lampard.

„Bursucul” comentează meciul

Dacă atunci când spui Mutu în apropierea stadionului lui Chelsea, fanii fac un semn de lehamite, când vorbeşti despre Dan Petrescu (foto) li se luminează faÅ£a. „Bursucul“ este iubit de fanii „albaştrilor” şi cu siguranţă va fi bine primit. Petrescu şi-a anunÅ£at prezenÅ£a la meci, el urmând a sosi azi la Londra, pentru a co-menta meciul la o televiziune britanică.

Iuliu Mureșan: "Nu ne-a așteptat nimeni de la Chelsea"

După ce s-au odihnit câteva ore, clujenii s-au antrenat aseară pe unul dintre terenurile din baza lui Chelsea. Maurizio Trombetta, probabil în fața ultimului meci ca principal pe banca vișiniilor, a condus o ședință de pregătire ușoară. Echipa a venit la Londra fără patronul Arpad Paszkany. În schimb, din delegație face parte vicele LPF, Vali Alexandru, în calitate de invitat al conducerii CFR-ului. „Nu ne-a așteptat nimeni de la Chelsea. Probabil nu suntem atât de importați“, a spus Iuliu Mureșan.


"Am avut un sezon de ligă bun, însă cred că se putea mult mai mult. Am venit la Londra să facem un joc frumos, nu mai avem nimic de pierdut"
– Eduard Stăncioiu, portar CFR


"Am început bine, dar până la urmă valoarea celorlalte echipe s-a văzut. Ar fi frumos să câștigăm acest ultim meci. Calificarea s-a pierdut la Bordeaux"
– Maurizio Trombetta, antrenor CFR

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…