Mureșan anunță noi lovituri pe piața transferurilor și spune că cinci jucători foarte valoroși sunt pe listă

Mureșan anunță noi lovituri pe piața transferurilor și spune că cinci jucători foarte valoroși sunt pe listă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iuliu Mureșan susține că CFR Cluj nu și-a încheiat campania de transferuri. Oficialul „feroviarilor” spune că are o listă de cinci jucători foarte valoroși, toți fiind legitimați la cluburi din străinătate. În mare parte, aceste mutări depind de calificarea CFR-ului în grupele Ligii Campionilor.

Mureșan a recunoscut și negocierile cu Adi Mutu, discuții pe care ProSport le-a anunțat în exclusivitate, însă totul a căzut din cauza pretențiilor financiare ale jucătorului.

„Vor mai veni jucători, eu am pe listă cinci jucători de o valoare peste media campionatului. Toți sunt din străinătate și sunt foarte buni. Cei mai mulți dintre aceștia sunt atacanți. Unele dintre aceste transferuri depind de calificarea noastră în grupele Ligii Campionilor. Chiar am vorbit cu un jucător de națională și mi-a zis că vine la noi numai dacă ne calificăm în grupe.

Am vorbit cu Mutu, sigur, totul s-a împotmolit la bani. Dar vă dați seama ce șanse de calificare avea cu un atac Mutu-Kapetanos”, a declarat Iuliu Mureșan la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.

Despre returul cu FC Basel, Mureșan spune că va fi un meci extrem de dificil, însă crede că CFR va reuși să se califice în grupele Ligii Campionilor:

„Avem prima șansă și nu prea, pentru că FC Basel are o echipă foarte puternică. Sigur, este un meci în care se poate întâmpla orice, dar eu am sentimentul că ne vom califica. Și la Basel am avut sentimentul că vom juca bine și că nu vom pierde partida.

Stadionul va fi plin, s-au vândut toate biletele. Astăzi chiar mi-a fost rușine, mi-au cerut două-trei persoane bilete și n-am mai avut de unde să-l iau. N-avem cum să jucăm pe Cluj Arena, un stadion care este peste tot branduit cu „U” Cluj, deși este al Consiliului Județean”, a mai spus Mureșan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele