Mourinho, „mama omida”. Incredibil ce a declarat „Specialul” înainte de tragerea la sorți a optimilor Ligii Campionilor

Jose Mourinho a avut gura aurită. Tehnicianul portughez a declarat la finalul săptămânii trecute că și-ar dori ca echipa sa să întâlnească în optimi pe PSG, adversarul pe care toți vor să îl evite.
Mourinho, "mama omida". Incredibil ce a declarat "Specialul" înainte de tragerea la sorți a optimilor Ligii Campionilor
  • Jose Mourinho a avut gura aurită. Tehnicianul portughez a declarat la finalul săptămânii trecute că și-ar dori ca echipa sa să întâlnească în optimi pe PSG, adversarul pe care toți vor să îl evite.

Chelsea a câștigat la pas grupa sa de Champions League, adjudecându-și fără probleme și meciul 6, scor 3-1 cu Sporting, deși Terry&Co aveau locul unu garantat încă din runda a 5-a. Pe primul loc în Anglia, cu un avantaj consistent, Mourinho a redevenit arogant, dacă este să judecăm după ultimele sale declarații.

Astfel, antrenorul portughez i-a uimit pe jurnaliști, expicând că adversarul ideal pentru Chelsea în turul următor ar fi PSG, formația lui Ibrahimovic, care a fost la un pas să câștige grupa Barcelonei. În condițiile în care în cale i-ar fi putut ieși formații mult mai slab cotate, ca Schalke, Basel sau Leverkusen, declarațiile lui Mourinho au fost cel puțin surprinzătoare.

Cred că PSG ar fi un adversar comod. Ar fi o deplasare ușoară pentru noi și pentru fani. Ar fi frumos, dar nu putem decide noi tragerea la sorți„, a declarat „Specialul” în presa din Anglia.

Iar dorința „Specialului” s-a împlinit întocmai. Prima optime de finală scoasă din urne de Karl Heinz Riedle (ambasadorul finalei. Fostul mare jucător german a fost asistat la tragere de Secretarul General al UEFA, Gianni Infantino și Directorul de competiții al UEFA, Giorgio Marchetti) a fost chiar PSG – Chelsea.

În sezonul trecut, „albaștrii”  au eliminat în sferturi campioana Franței. Dar disputele au fost extrem de echilibrate: după 1-3 pe Parc des Princes, Chelsea a suferit enorm pentru calificare, dar a întors rezultatul: 2-0.

Optimile Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain FC – Chelsea FC
Manchester City FC – FC Barcelona
Bayer Leverkusen – Atletico Madrid
Juventus – Borussia Dortmund
FC Schalke 04 – Real Madrid
FC Șahtior Donețk – FC Bayern München
Arsenal FC – AS Monaco
Basel – Porto

Echipele care au terminat pe primul loc în grupă vor juca în deplasare manșa tur, care va avea loc pe 17/18 și 24/25 februarie 2015. Returul se va juca pe 10/11 și 17/18 martie 2015

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]