Moți, față în față cu Balotelli.”Habar n-aveau ce voi face.” Fundașul povestește cum a răpus Steaua. De ce a bătut primul penalty

Moți, față în față cu Balotelli.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu două zile înainte de debutul fazei grupelor în Liga Campionilor, Cosmin Moți este din nou în centrul atenței în presa din Marea Britanie. Ludogoreț Razgrad o va întâlni pe Liverpool în prima etapă a competiției, iar meciul de pe Anfield e prefațat în The Telegraph cu povestea incredibilă a meciului Ludogoreț – Steaua, din play-off-ul competiției.

Moți rememorează momentele care l-au transformat peste noapte într-o vedetă pe plan mondial și spune că cheia succesului a fost reprezentată de „elementul surpriză”. „Ei (n.r. jucătorii Stelei) habar n-aveau ce urma să fac… Asta pentru că nici eu nu știam ce voi face”, spune Moți, citat de The Telegraph.

„Nu am gândit în momentul în care am decis să intru în poartă. Când am realizat că nu mai aveam schimbări, iar portarul nostru fusese eliminat, am fugit direct la banca de rezerve și am vorbit cu antrenorul. Ambii am decis ca eu să intru în poartă… Și cred că a fost o decizie bună„, rememorează Moți, care le-a povestit englezilor că mai intrase în poartă doar în glumă, la antrenamente.

„Habar n-aveau ce voi face. Nici eu nu știam!”

Fundașul lui Ludogoreț a dezvăluit și de ce a fost primul executant al echipei sale, o decizie ce a părut ciudată la prima vedere, în condițiile în care Moți preluase rolul de portar.

„În timpul meciului, dacă am fi primit un penalty, eu fusesem desemnat să-l execut. Era deja decis, iar asta nu s-a schimbat în momentul în care am ajuns la penalty-uri, chiar dacă intrasem în poartă. Era responsabilitatea mea.

Marea presiune a fost pe jucătorii Stelei care au executat penalty-uri pentru că toată lumea se aștepta ca ei să marcheze. Dar habar n-aveau cum voi reacționa eu. Nu știau ce voi face. Poți studia portarii, mulți au tendința să plece pe un anumit colț, dar ei nu aveau cum să știe ce voi face eu pentru că nici eu nu știam„, a dezvăluit Moți, care a povestit ulterior cum s-a „concentrat” pentru seria de penalty-uri.

Când au început penalty-urile nu mă gândeam la nimic. Nimeni n-a reușit să vorbească cu mine. Nu simțeam nicio presiune și mi-am sput atât: „Dacă apăr vreun penalty va fi ceva extraordinar, dacă  nu reușesc, va fi ceva normal”. Deci n-am simțit nicio presiune. Dar am avut noroc.

Au fost parade norocoase. Chiar nu știam ce să fac. Sincer! Nu știam ce se întâmplă și în ce direcție să mă duc”, spune Moți înainte de debutul în cea mai tare competiție intercluburi.

Ludogoreț va juca în grupa B a Ligii Campionilor, alături de Real Madrid, Basel și Liverpool. Prima partidă va avea loc pe 16 septembrie, pe Anfield, împotriva lui Liverpool. Cosmin Moți îl va avea ca adversar direct pe italianul Mario Balotelli, transferat în această vară la Liverpool pentru 20 de milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen