Momentul la care Piovaccarri nici nu visa când a acceptat oferta Stelei! „E peste Balotelli” Reacția italienilor după golul marcat de vârf în Champions League

Momentul la care Piovaccarri nici nu visa când a acceptat oferta Stelei!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federico Piovaccari este eroul european al Stelei în acest sezon. Italianul de 29 de ani, văzut în vară mai mult ca o umplutură pentru golul lăsat de plecarea lui Raul Rusescu, a impresionat în tricoul roș-albastru, atât în competițiile continentale, dar și în campionat. El a punctat și în meciul cu Basel, din deplasare (1-1) și a bifat astfel a 10-a reușită stagională, atâtea câte preconizase Laurențiu Reghecampf că va avea atacantul până la finalul sezonului de toamnă, din care au mai rămas însă multe meciuri de disputat.

Piovaccari a izbutit în Elveția să atingă și o altă bornă, mult mai importantă: a devenit cel mai bun marcator străin pentru Steaua în cupele europene. Astfel, după doar 10 apariții, italianul a punctat deja de 4 ori, având o reușită mai mult decât coechipierul său, Pantelis Kapetanos, al doilea cel mai bun puncheur din afara României pentru roș-albaștri. Tatu, Nikolic și Rocha au și ei același număr de goluri ca atacantul grec, însă, spre deosebire de acesta, au avut nevoie de mai multe prezențe pentru a le reuși.

În top s-a instalat însă Piovaccari, care atrage atenția în țara sa natală din ce în ce mai mult. Golul de la Basel a fost remarcat în Peninsulă de numeroșii fani ai Sampdoriei, grupare de la care vârful este împrumutat în România, iar mulți dintre aceștia îl cer pe cel supranumit „El Pifferaio” în lotul naționalei Italiei pentru Campionatul Mondial de anul viitor. De asemenea, site-urile din „Cizmă” nu și-au ascuns nici ele uimirea față de renașterea din acest sezon a lui Piovaccari: „În urmă cu câteva luni, era doar un atacant care promitea enorm, dar care nu a mai cunoscut împlinirea în carieră. Acum, și-a luat destinul în mâini și scoate artificii. ‘Flautul Magic’ a pornit să cucerească Europa”.

Singurul italian care a marcat în Ligă
Golul marcat de Federico Piovaccari pentru Steaua în meciul de la Basel a scos la iveală pentru italieni o realitate trist. În etapa în care Juventus a remizat cu Real Madrid (2-2), reușite care le-au aparținut lui Vidal și Llorente, Napoli a supraviețuit în fața lui Marseille cu golurile lui Higuain și Inler, iar AC Milan a reușit să înscrie contra Barcelonei doar cu ajutorul lui Pique, atacantul Stelei a fost singurul peninsular din cea mai importantă competiție a Europei care a izbutit să își treacă numele pe lista marcatorilor. De aceea, reacția unuia dintre fanii italieni pe Twitter nu a părut deloc deplasată în contextul dat: „Prandelli l-ar lua mai bine pe Piovaccari la Mondial, este clar mult mai bun decât Balotelli„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vine următoarea zi libera legală. Beneficiază de ea și bugetarii, și salariații din domeniul privat
Vine următoarea zi libera legală. Beneficiază de ea și bugetarii, și salariații din domeniul privat
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Jumătate de ţară intră sub cod galben de ploi torențiale, grindină și vânt. Zonele vizate
Jumătate de ţară intră sub cod galben de ploi torențiale, grindină și vânt. Zonele vizate
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
Cât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o relaţie strânsă cu fratele ei
Cât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o relaţie strânsă cu fratele ei
A apărut pe un „tanc” în inima Capitalei! Apariție inedită a lui David Popovici
A apărut pe un „tanc” în inima Capitalei! Apariție inedită a lui David Popovici
BANII românilor sunt verificați. Statul CONFISCĂ tot. Legea pe care ești obligat să o respecți
BANII românilor sunt verificați. Statul CONFISCĂ tot. Legea pe care ești obligat să o respecți
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”