Arca lui „Luce”. Dinamo Kiev pierde cu Barcelona, în Liga Campionilor, dar „construcția” dă speranțe | SPECIAL

Arca lui „Luce”. Dinamo Kiev pierde cu Barcelona, în Liga Campionilor, dar „construcția” dă speranțe | SPECIAL
dinamo kiev barcekona

Dinamo Kiev a pierdut partida cu FC Barcelona, scor final 1-0, din grupa E a Ligii Campionilor. Formația antrenată de Mircea Lucescu a avut o viziune clară, bine aplicată în fața catalanilor aflați într-un moment dificil ce se va încheia, cel mai probabil, zilele următoare, atunci când interimarul Sergi Barjuan își va „depune” mandatul, iar legendarul Xavi va deveni principal.

Cu istorii și obiective diametral opuse, jocul a relatat statutul celor două combatante.

Nu au contat doar dominarea și acceptul în modul în care s-a desfășurat meciul, ci și conștientizarea fotbalului pe care îl pot practica. În orașul industrial al fostului URSS, Dinamo a ținut în tensiune un stadion întreg care a încurajat până la capăt.

Mircea Lucescu, învins la limită de FC Barcelona. Dinamo Kiev, între organizare și potență

În prima repriză, catalanii s-au agățat de un joc așezat, idei exacte și zone pe care să le exploateze atunci când apărarea adversă face pasul greșit în organizare. În tot acest timp, Ansu Fati și Memphis Depay au fost armele de „efect” în ofensiva Barcelonei, dar și inspirația a avut rolul ei.

  • Jurnalistul ProSport George Nistor s-a aflat la Kiev pentru Dinamo – Barcelona și a transmis cele mai noi informații de la fața locului.

De partea cealaltă, Dinamo Kiev a încercat să construiască matur sub privirile lui Mircea Lucescu, să dezvolte contraatacuri fără a pune în pericol defensiva. Importanța duelului l-a făcut pe tehnicianul de 76 de ani, încărunțit de fotbal, nu de vârstă, să guverneze calm de la margine.

Tsygankov și Sydorchuk nu sunt brazilienii de altădată de pe Donbas, însă au crescut în rândul suporterilor cele 6 grade resimțite până la os.

S-a întâmplat doar până în minutul 70, când Fati a marcat simplu, din fața porții.

Ansu Fati a dărămat „castelul” de speranțe al lui Mircea Lucescu în Dinamo Kiev – Barcelona. A marcat în minutul 70 și a adus victoria pentru catalani. Sursa foto: Profimedia

Ucrainenii nu au căzut si au încercat să-și ducă misiunea în ciuda scorului, chiar dacă tabela a păstrat „cifrele mari”. Dinamo nu obține nimic în această seară, dar semnele pentru „Il Luce” sunt bune. Și pentru noi poate că sunt.

În griul Kievului, Mircea Lucescu este culoare. În fotbalul cu „bănci rulante”, un element de stabilitate, garanție a construcției unei echipe bune, când granzii se caută.

A câștigat însă, ca de multe ori, istoria tradiției. Inerția care a dictat din mentalitatea unui club de top.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Sfârșitul unei ere în tenis: Djokovic, Federer și Nadal au ieșit din Top 10 după 24 de ani
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania