Milan a acuzat arbitrajul lui Kuipers:** „E o rușine”

Două penalty-uri în prima repriză, ambele transformate de Messi, au rezolvat calificarea Barcelonei în semifinalele Ligii Campionilor. Marți seară, pe „Camp Nou", după un 0-0 șters în tur, echipa catalană a tranșat returul cu Milan (3-1). Italienii au pus însă tunurile pe centralul olandez Bjorn Kuipers, pentru lejeritatea cu care a acordat al doilea penalty.
Milan a acuzat arbitrajul lui Kuipers:** "E o rușine"

Două penalty-uri în prima repriză, ambele transformate de Messi, au rezolvat calificarea Barcelonei în semifinalele Ligii Campionilor. Marți seară, pe „Camp Nou”, după un 0-0 șters în tur, echipa catalană a tranșat returul cu Milan (3-1). Italienii au pus însă tunurile pe centralul olandez Bjorn Kuipers, pentru lejeritatea cu care a acordat al doilea penalty.

În tur, Barcelona s-a plâns de gazonul mizerabil de pe „San Siro” și de două penalty-uri neacordate. Le-a primit în retur, pe „Camp Nou”. Două penalty-uri în primele 45 de minute, o premieră în Liga Campionilor până marți seară. Dacă primul (min. 11), acordat de Bjorn Kuipers după un fault al lui Antonini asupra lui Messi, a fost extrem de clar, al doilea a ridicat semne de întrebare. Mai ales că a venit la capătul unei faze controversate și într-un moment cheie (41), la nouă minute după ce Milan egalase prin Nocerino. Reușita lui Iniesta (53) a contat mai mult pentru statistici, pentru că italienii sunt siguri că soarta calificării s-a jucat în finalul primei reprize. „Barca, cu puțin ajutor”, a titrat ieri Gazzetta dello Sport, în timp ce Corriere dello Sport a mers pe trăirile rosso-nerrilor, „Milan furioasă”, dar a scris că al doilea penalty a fost „inexistent”.

„Acum îl înțeleg pe Mourinho”

Nu doar presa italiană s-a plâns de arbitraj, ci și jucătorii lui Milan. Cel mai dur a fost Ibrahimovic. „Barca e cea mai bună echipă din lume. Nu trebuie să câștige așa. E o rușine. Acum înțeleg ce simte Mourinho de fiecare dată când vine pe Camp Nou”, a spus vârful lui Milan. Pentrul catalani, evident, adevărul a fost altul. „Am văzut reluările ambelor incidente. Ambele au fost penalty-uri clare. Dacă Ibrahimovic vrea să se pună bine cu Mourinho, e treaba lui, dar noi am ajuns a cincea oară în semifinale. Vorbim doar pe teren”, a replicat Guardiola.

Messi, recordul de goluri într-un sezon

Cu cele două reușite de la punctul cu var, Messi a ajuns la 14 goluri într-un sezon al Ligii Campionilor, record absolut! Precedentul (12 goluri) îi aparținea atât lui cât și lui Van Nistelrooy (2002-2003). În acel sezon, olandezul mai marcase de două ori și în turul III preliminar, pentru Manchester United, reușite care nu s-au contabilizat însă la statisticile oficiale. 14 goluri a marcat și Jose Altafini pentru Milan (1962-1963), cu mențiunea că vorbim despre Cupa Campionilor.

Barcelona s-a calificat pentru a cincea oară consecutiv în semifinalele Ligii Campionilor, o performanță pe care a mai reușit-o doar Realul, în sezoanele 1956-1960, în Cupa Campionilor

„Majoritatea arbitrilor nu au personalitatea necesară pentru acest nivel. Dacă a fost o ținere în careu, atunci dai penalty. Olandezul a arătat că are caracter”, Dani Alves, fundaș Barcelona

58 de goluri în 49 de apariții are Messi la Barcelona în acest sezon, în toate competițiile

18 goluri într-un sezon este recordul în cupele europene, reușit de columbianul Falcao, în tricoul lui Porto (2010-2011)

„A fost o ținere reciprocă”

Al doilea penalty pentru catalani a fost dictat de centralul Kuipers în finalul primei reprize (41), după o lovitură de colț a Barcelonei.
Nesta era cu mâinile pe tricoul lui Busquets, dar, în timp ce mijlocașul Barcei încerca să scape din strânsoare, pe traseu s-a interpus și Puyol. Căpitanul „blaugrana” l-a blocat pe Nesta, iar din meleul rezultat Busquets s-a prăbușit. Centralul Kuipers a indicat punctul cu var, spre furia italienilor care au reclamat faptul că balonul nu era în joc în momentul infracțiunii.

„L-am tras pe Busquets puțin, dar am fost blocat de Puyol. Deci am fost faultat și eu. Din ce am văzut atunci, de pe gazon, arbitrul a fluierat înainte ca mingea să fie repusă în joc”, a comentat Nesta. Faza a fost comentată și de Ion Crăciunescu. „În opinia mea a fost o ținere reciprocă. Mai mult nu vreau să comentez pentru că nu vreau să intru în conflict cu UEFA și FIFA”, a spus președintele CCA.

„La primul penalty a fost greșeala noastră. La al doilea, arbitrul a ajutat-o pe Barcelona”, Massimiliano Allegri, antrenor AC Milan

„Am făcut o muncă foarte bună în echipă. Am primit mai multe apeluri după meci și toată lumea m-a lăudat”, Bjorn Kuipers, pentru Associated Press

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]