Mihai Stoica râde de Dan Petrescu: „Îți dai seama? Dacă n-aveau single-uri, putea unul să sforăie!”

Mihai Stoica râde de Dan Petrescu: „Îți dai seama? Dacă n-aveau single-uri, putea unul să sforăie!”
Antrenorul echipei de fotbal Unirea Urziceni, Dan Petrescu (S), discuta cu managerul Mihai Stoica (D), in Urziceni, marti, 30 iunie 2009. BOGDAN STAMATIN / MEDIAFAX FOTO

Mihai Stoica nu l-a iertat pe Dan Petrescu, după ce tehnicianul a remarcat că adversarii de la Pyunik Erevan au condiții de lux la Cluj-Napoca.

Rivalul lui Dan Petrescu susține că antrenorul lui CFR Cluj face orice pentru ca discuțiile cu jurnaliștii să nu fie „fade”.

„Ei au venit cu charter-ul, au făcut două ore. Stau la un hotel foarte bun din Cluj, 41 de single (n.r.- camere de o persoană), fiecare singur… Sunt foarte bine pregătiți din toate punctele de vedere! Sunt conștient de importanța și de dificultatea acestui meci, fotbalul este imprevizibil, totul e posibil”, a declarat Dan Petrescu în cadrul unei conferințe de presă.

Mihai Stoica, ironic la adresa lui Dan Petrescu: „A pus ochii pe team manager-ul lui Pyunik, a organizat bine deplasarea!”

Conducătorul de la FCSB l-a ironizat pe antrenorul campioanei României, care a subliniat că armenii stau singuri în cameră și au venit devreme în România.

„Eu cred că a pus ochii pe team manager-ul de la Pyunik, că a organizat bine deplasarea. Dacă nu ar spune asta Petrescu, ar fi conferințele fade. E chiar simpatic. 41 de single? Îți dai seama? Dacă n-aveau single-uri, putea unul să sforăie și să strice somnul colegului de cameră, care poate era titular. A zis că e și hotelul luxos, deci nu trece prin perete, e antifonat. Plus că dacă l-a refuzat în probe pe antrenor, o să joace cu o încrâncenare…”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

CFR Cluj va da piept miercuri, de la ora 21:30, cu Pyunik Erevan, în manșa a doua a primului tur preliminar din Liga Campionilor, după 0-0 în tur. Dacă trece mai departe, campioana României va da peste Dudelange.

Anul trecut, CFR Cluj a jucat în grupele Conference League, dar n-a reușit să avanseze în primăvara europeană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]