Meciuri modeste pe spatele românilor!** Noi pierderi și în noul contract

Meciuri modeste pe spatele românilor!** Noi pierderi și în noul contract
  • Publicat:
  • Actualizat:

TVR nu dispune de bunuri care să o ajute să obțină o garanție bancară
Toată agitația e făcută pentru meciuri de genul BATE Borisov – Șahtior Donețk

Alexandru Lăzescu, fost președinte al TVR, susține că postul își dorește o opțiune din Ligă pentru a putea reeșalona datoria de 15 milioane pe care o are la UEFA

Încă de la începutul lunii august, ProSport a scris despre intenția TVR de a cumpăra, pentru următorii trei ani, opțiunea free-to-air din Champions League. Asta după ce în urma precedentul contract postul public a înregistrat pierderi uriașe, aproximativ 37 de milioane de euro. Înțelegerea cu UEFA a fost socotită drept principala problemă a TVR, iar acum oficialii din Pangratti vor din nou meciuri din cea mai importantă competiție inter-cluburi. În alte condiții financiare, ce-i drept. Alexandru Lăzescu, fostul președinte al postului public explică de ce și-ar dori TVR un nou contract cu UEFA. „Intenția face sens pe undeva, pentru că în acest mod, având o relație în continuare cu Nyon-ul, ar putea fi reeșalonată datoria de 15 milioane de euro. Dar este o situație foarte complicată”.

Noi pierderi și în noul contract
Sursele din piața media susțin că TVR ar urma să dea, în cazul în care va cumpăra opțiunea free-to-air din Liga Campionilor, în jur de 10 milioane de euro și nu își va putea recupera banii investiți din reclamă. „Când eram acolo, era vorba de un pachet care costa 2,5 milioane de euro pe an”. Problema este că TVR nu are resursele necesare unei astfel de investiții – situația financiară precară a TVR fiind de notorietate – și pentru a semna un nou contract va trebui să prezinte garanții. „Situația este complicată. Pentru a primi o garanție bancară, ar trebui să fie și niște bunuri cu care TVR să poată garanta. Ori nu e cazul. Există, din ce am auzit, varianta unei scrisori de garanție din partea Guvernului”, a mai precizat Lăzescu. Concret, Statul ar urma să susțină meciuri modeste precum Șahtior Donețk – BATE Borisov. „E iarăși complicat și aici, pentru că, garantând cu această sumă, ar crește deficitul bugetar al țării. Sigur, nu vorbim despre o sumă mare la nivel național, dar în plan psihologic nu este un lucru plăcut”, a adăugat fostul președinte al TVR.


Problema a fost primul contract. Eu nu eram acolo, dar din ce mi s-a spus, se făcuse o estimare nerealistă a încasă­rilor din publicitate
Alexandru Lăzescu, fost președinte TVR


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×