Lucescu așteaptă doar o victorie de palmares:** ‘Calificarea e imposibilă’

Redactor:
Mihai Molnar
Lucescu așteaptă doar o victorie de palmares:** 'Calificarea e imposibilă'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un singur obiectiv și-a stabilit Lucescu astăzi, cu Barcelona:
să părăsească Liga Campionilor cu fruntea sus. „Face pe mortul”, au
mirosit spaniolii, conștienți că Lucescu va forța calificarea! O
misiune „imposibilă”, reîntoarcerea unui deficit de patru goluri
din tur.

Cu Obolon și-a odihnit opt titulari, cu un singur scop: să
pregătească mai bine returul cu Barcelona. A ieșit prost, primul
eșec pe „Donbass Arena” după 35 de meciuri. Rămâne de văzut cât a
contat, astăzi, de la ora 21:45, când Șahtiorul, fără câteva piese
grele, va încerca măcar să moară frumos. Ar exista și câteva
premise. Scorul din tur (5-1) i-a relaxat pe elevii lui Guardiola,
deja cu gândul la „El Clasico” de sâmbătă, de pe „Bernanbeu”. În
condițiile în care Iniesta e suspendat, iar Barcelona ar putea
începe cu Messi și Xavi pe bancă, o victorie a Șahtiorului, de
palmares măcar, n-ar fi improbabilă.

„Vreau să
câștigăm”

După eșecul zdrobitor de pe „Nou Camp”, vulpoiul Lucescu, cum l-au
numit spaniolii, a părut că-și adoarme adversarul. „Nu mai avem
nicio șansă la calificare”, a spus atunci „Il Luce”. Și-a schimbat
atitudinea ieri, în conferința de presă oficială, când, deși s-a
plâns de absențele mari din defensivă, a transmis răspicat că
țintește victoria. „Vreau să facem un meci bun, să terminăm această
competiție cu entuziasm. Calificarea este imposibilă, dar vom juca
pentru a câștiga meciul”. Mai ales că „Donbass”-ul, deși a fost
știrbit de Obolon, rămâne o fortăreață. Iar Barcelona, în
deplasare, în Ligă, nu strălucește.

De trei
ori miracol

Dacă victoria „minerilor” n-ar fi imposibilă, calificarea e o altă
poveste. Doar trei echipe au întors de-a lungul istoriei un deficit
de patru goluri din tur, și nu în fața unor forțe, cum e Barcelona
de astăzi. Cea mai importantă revenire a fost reușită de Real
Madrid, în turul III al Cupei UEFA, 4-0 după un eșec cu 1-5, în
tur. Portughezii de la Leixoes (cu La Chaux-de-Fonds, în primul tur
al Cupei Cupelor, ediția 1961/1962) și sârbii de la Partizan (în
fața lui QPR, în turul secund al Cupei UEFA, sezonul 1984/1985)
s-au calificat și ei mai departe, după ce au pierdut în tur cu 2-6,
în deplasare, dar au câștigat pe teren propriu cu 5-0, respectiv
4-0.

Barcelona a mai câștigat o singură dată cu 5-1 pe „Nou Camp”, în
prima manșă, în cupele europene. S-a întâmplat în primul tur al
Cupei UEFA, sezonul 1977-1978, iar adversarul a fost Steaua
București. Atunci, Barça s-a impus și în retur, cu 3-1

4
jucători
de la Barcelona B a luat Guardiola la
Donețk: Oier, Fontas, Thiago și Jonathan dos Santos. Thiago ar
putea începe ca titular, la fel ca în ultimul meci din Primera, 3-1
cu Almeria

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
S-a aflat ce a făcut Ion Iliescu. A fost nevoie de aproape 30 de ani să se întâmple
S-a aflat ce a făcut Ion Iliescu. A fost nevoie de aproape 30 de ani să se întâmple
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…