Liga Campionilor | Șahtior, umilită de PSG. Ronaldo a atins două cifre istorice în Malmo – Real 0-2. United și City țin steagul sus pentru Anglia. Toate rezultatele

 Liga Campionilor | Șahtior, umilită de PSG. Ronaldo a atins două cifre istorice în Malmo - Real 0-2. United și City țin steagul sus pentru Anglia. Toate rezultatele
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciurile de miercuri din Liga Campionilor


GRUPA A

Șahtior – PSG 0-3 (Aurier 7, David Luiz 23, Srna autogol 90)
Malmo FF – Real Madrid 0-2 (Ronaldo 29, 90)

GRUPA B

Manchester United – Wolfsburg 2-1 (Mata pen. 33, Smalling 53  / Caligiuri 4)
ȚSKA Moscova – PSV Eindhoven 3-2 (Musa 7, Doumbia 21, pen. 36 / Lestienne 60, Lestienne 68)

GRUPA C

Astana – Galatasaray 2-2 (H. Balta autogol 77, Canas 89 / Kisa 31, Eric autogol 86)
Atletico Madrid – Benfica 1-2 (Correa 23 / Gaitan 37, Guedes 52)

GRUPA D

Borussia Monchengladbach – Manchester City 1-2 (Stindl 54 / Otamendi 65, Aguero 90)
Juventus – Sevilla 2-0 (Morata 41, Zaza 87)

23:33 Avalanșă de goluri pe final. Aguero înscrie din penalty în minutul 90 și aduce trei puncte vitale pentru City, Zaza mărește avantajul lui Juve, Ronaldo marchează golul 501 și îl egalează pe Raul în topul marcatorilor all time din istoria Realului, iar umilința Șahtiorului e desăvârșită de autogolul lui Srna.


23:28 După goluri superbe, răsturnări de scor și surprize mari avem și primele cartonașe roșii în această etapă de Ligă. Arias de la PSV și Yotun de la Malmo pleacă mai devreme la dușuri.


23:15 Șahtior are șansa de a redzce din diferență, dar Alex Teixeira irosește două ocazii imense. La prima, trage în portarul Trapp din poziție de 1 vs. 1, apoi nimerește bara transversală din centrul careului. Clar, nu e seara talentatului brazilian. În altă ordine de ide, fanii din întreaga lume sunt în extaz. Lord Bendner a intrat pe Old Trafford și e gata să răstoarne scorul.


23:05 GOOOOOOOOOOL CITY (OTAMENDI 65). Fundașul argentinian transferat de la Valencia înscrie un gol crucial pentru echipa lui Pellegrini, în minutul 65, și restabilește egalitatea în Germania, 1-1. PSV revine de la 0-3 la 2-3, grație dublei lui Lestienne. La 3-0, Doumbia a ratat un penalty pentru ȚSKA. Să asistăm oare la o revenire de senzație?


22:55 Una caldă, altă rece! S-a marcat în ambele meciuri ale echipelor din Manchester. United a fost adusă în avantaj de căpitanul Smalling, dar veștile proaste pentru englezi vin din Germania, unde Gladbach a deschis scorul în minutul 54 prin Stindl. City are, dacă vă vine să credeți, zero puncte din șase posibile în acest moment, iar calificarea în optimi e din ce în ce mai departe. Benfica trece în avantaj pe terenul lui Atletico, 2-1. Mata e eroul serii pe Old Trafford, cu un gol din penalty și un assist de geniu la golul lui Smalling.


22:49 S-au reluat meciurile!


22:31 Pauză pe cele opt stadioane, nu înainte ca ȚSKA să rateze un penalty prin Doumbia, iar Juve să deschidă scorul prin Morata. Gaitan a devenit, prin golul din minutul 37, primul jucător, de la Kaka în martie 2014, care marchează pe Vicente Calderon într-un meci de Ligă.


22:22 ȚSKA o umilește pe PSV. Rușii conduc cu 3-0, după golul din penalty al lui Doumbia. Benfica o egalează pe Atletico prin Gaitan, în timp ce United revine în meciul cu Wolfsburg și face 1-1, grație loviturii de la 11 metri transformate de Mata.


22:15 GOOOOOOOOOOL RONALDO! Portughezul deschide scorul în Suedia și ajunge la 500 de goluri în întreaga carieră. Fostul său coleg, Wayne Rooney, tocmai a ratat cu poarta goală contra lui Wolfsburg. Cifrele impresionante ale portughezului ajuns la 81 de goluri în Ligă.


22:06 Joe Hart a apărat un penalty comis de Otamendi și o ține pe City în joc. Imediat, Aguero a ratat singur cu portarul nemților. ȚSKA ia avans cu PSV, 2-0 după 21 de minute. În Ucraina, lucrurile merg din prost în mai prost pentru Mircea Lucescu: David Luiz a înscris cu foarte mult noroc pentru 2-0, în timp ce Atletico a deschis scorul cu Benfica.


22:02 Pentru că vorbim despre coregrafii nu-i putem uita pe nemți. În lipsa Borussiei Dortmund, fanii celeilalte echipe cu numele Borussia, Moenchengladbach, asigură show-ul în tribune.


21:58 Miercuri seară în Torino! Atmosferă superbă și coregrafie pe măsură realizate de fanii lui Juve, înaintea meciului cu Sevilla.


21:55 Băieții lui Mircea Lucescu au cedat repede. A fost nevoie de doar șapte minute și de o centrare a lui Maxwell pentru Aurier, iar Șahtior începe meciul practic de la 0-1. Fundașul dreapta al lui PSG a înscris cu o lovitură de cap din apropierea porții și și-a adus echipa în avantaj. ȚSKA a deschis scorul la Moscova, contra lui PSV, prin Musa.


21:50 GOOOOOOOOOOOL WOLFSBURG (CALIGIURI 4). Primul gol al serii vine de pe Old Trafford. Și ce gol! Oaspeții crează o fază superbă, cu două pase din prima, care-l lasă pe Caligiuri singur cu De Gea. Mijlocașul nemților nu poate rata, iar situația lui United se înrăutățește.


21:45 Au început meciurile. A început o nouă seară de Ligă!


21:30 Manchester, ultima redută a Angliei. În primele șase meciuri din acest sezon de Ligă, echipele din Albion au pierdut cinci și au câștigat doar unul (Chelsea – Maccabi 4-0). În câteva minute încep United – Wolfsburg și Gladbach – City, meciuri în care ambele formații din Manchester, învinse în prima etapă de PSV, respectiv Juventus, au nevoie de victorie. La City revine creierul echipei, David Silva, absent în ultimele săptămâni.


21:18 Lupta cu recordurile! La Malmo, în Suedia, Cristiano Ronaldo are șansa de a atinge două borne istorice în cariera sa. Are nevoie de un hat-trick pentru a devenit cel mai bun marcator din istoria Realului și a-l depăși pe legendarul Raul și doar un gol pentru a ajunge la 500 de reușite în întreaga carieră.


21:15 Fortăreața Calderon! Șapte meciuri consecutive, adică 683 de minute, fără gol primit și 21 de victorii în ultimele 24 de meciuri de Liga Campionilor. Acestea sunt cifrele impresionante ale lui Atletico pe Vicente Calderon. Astăzi, vizitatoarea e Benfica. Se oprește seria?


21:05 Bună seara! În mai puțin de o oră vor începe alte meciuri din Liga Campionilor, după adevăratul spectacol de marți. În prima partidă a zilei, desfășurată în Kazahstan, Astana și Galatasaray au terminat la egalitate, după un duel cu două autogoluri are portarilor în ultimele cinci minute. Astăzi avem Șahtior – PSG, Juventus – Sevilla și Manchester United – Wolfsburg ca puncte majore de interes. Dar mai joacă și Real, și City, așa că nu trebuie să ratăm niciun minut.. Mai jos, toate echipele de start.

Șahtior: Pyatov – Srna, Kucher, Rakitskiy, Shevchuk – Fred, Malyshev – Marlos, Teixeira, Taison – Gladkyy
PSG: Trapp – Aurier, Silva, Luiz, Maxwell – Motta, Matuidi, Verratti – Di Maria, Ibrahimovic, Cavani

Malmo: Wiland – Tinnerholm, Yotun, Bengtsson, Arnason – Lewicki, Adu, Rodic – Rosenberg, Berget, Djurdjic
Real Madrid: Keylor Navas – Carvajal, Varane, Nacho, Arbeloa – Casemiro, Kroos, KovaÍiÇ – Isco, Benzema, Ronaldo

Manchester United: De Gea – Valencia, Smalling, Blind, Darmian – Schneiderlin, Schweinsteiger – Mata, Rooney, Depay – Martia
Wolfsburg: Benaglio – Träsch, Naldo, Dante, Rodriguez – Guilavogui, Arnold – Caliguri, Kruse, Draxler – Dost

ȚSKA Moscova: Akinfeev – Mário Fernandes, Ignashevich, A. Berezutski, Schennikov – Wernbloom, ToÅ¡iÇ, Dzagoev, Natcho – Musa, Doumbia
PSV: Zoet – Arias, Bruma, Moreno, Brenet – Hendrix, Maher, Proepper – Narsingh, Locadia, Lestienne

Atletico: Oblak – Juanfran, Giménez, Godín, Filipe Luis – Gabi, Tiago, Oliver – Griezmann, Correa, Jackson Martinez
Benfica: C̩sar РPereira, Luisao, Jardel, Eliseu РSamaris. Pizzi Silvio РGaitan, Jonas, Lima

Borussia: Sommer – Korb, Christensen, Dominguez, Wendt – Hermann, Dahoud, Xhaka, Johnson – Stindl, Raffael
Manchester City: Hart – Sagna, Demichelis, Otamendi, Kolarov – Fernandinho, Yaya Toure – De Bruyne, Silva, Sterling – Aguero

Juventus: Buffon – Barzagli, Bonucci, Chiellini, Evra – Khedira, Hernanes, Pogba – Cuadrado, Morata, Dybala
Sevilla: Rico – Coke, Andreolli, Kolodziejczak, Tremoulinas – Konoplyanka, Nzonzi, Krychowiak, Kron-Dehli – Reyes, Gameiro


Meciurile de marți din Liga Campionilor

GRUPA E

Barcelona – Bayer Leverkusen 2-1 (Sergi Roberto 80, Suarez 82 / Papadopoulos 22)
BATE Borisov – AS Roma 3-2 (Stasevich 8, Mladenovic 12, 30 / Gervinho 66, Torosidis 82)

GRUPA F

Bayern – Dinamo Zagreb 5-0 (Douglas Costa 12, Lewandowski 22, 28, Gotze 25)
Arsenal – Olympiakos 2-3 (Walcott 35, Alexis Sanchez 66 / Pardo 33, Ospina autogol 40, Finnbogason)

GRUPA G

FC Porto – Chelsea 2-1 (Andre 39, Maicon 52 / Willian 45+2)
Maccabi Tel Aviv – Dinamo Kiev 0-2 (Yarmolenko 4, Junior Moraes 50)

GRUPA H

Zenit – Gent 2-1 (Dzyuba 36, Shatov 67 / Matton 56)
Lyon – Valencia 0-1 (Feghouli 42)

23:36 S-a terminat o nouă seară magică, în care s-au marcat 27 de goluri în cele opt meciuri. Bayern s-a distrat pe teren propriu cu Dinamo Zagreb, pe care a învins-o la scor, 5-0, Barcelona a întors miraculos meciul cu Leverkusen, grație golurilor marcate în două minute de Sergi Roberto și Suarez, în timp ce Arsenal, Chelsea și Roma au pierdut cu Olympiakos, FC Porto, respectiv BATE Borisov.


23:28 Seara surprizelor se putea transforma rapid în seara revenirilor de senzație. Roma a marcat de două ori în Belarus, prin Torosidis și Gervinho, iar Florenzi, autorul reușitei antologice în poarta Barcei, a lovit bara la scorul de 3-2 pentru Bate Borisov. Italienii mai au la dispoziție câteva minute pentru a încerca o revenire de senzație.


23:25 REMONTADA PE CAMP NOU! Barcelona întoarce incredibil meciul cu Leverkusen, în doar două minute. Mai întâi Sergi Roberto a egalat, după o gafă a lui Leno, pentru ca la două minute distanță Suarez să înscrie superb, cu un șut din marginea careului, direct în vinclu, și să-și aducă echipa în avantaj.


23:10 Două goluri în două minute pe Emirates! Arsenal a egalat prin Sanchez, în minutul 66, care a reluat superb cu capul o centrare a lui Walcott, dar liniștea lui Wenger nu a durat decât un minut, pentru că imediat grecii au trecut din nou în avantaj, prin Finnbogasson. Cam asta a fost și starea managerului francez.


23:02 Anonimi fără Messi! Barcelona se chinuie să-și creeze ocazii de gol contra lui Leverkusen, o echipă solidă, care se află în continuare la conducerea jocului. Vestea proastă pentru Luis Enrique este că s-a accidentat și Iniesta și a ieșit de pe teren.


22:59 Doar încă o zi la birou pentru Lewadnwoski. Polonezul marchează și pentru a treia oară, după o fază la care apărarea lui Dinamo Zagreb a rămas spectatoare și duce scorul la 5-0 în minutul 55, ajungând la, atenție!, 10 goluri în trei meciuri. Mățel și colegii lui au căzut complet și, probabil, vor mai primi goluri.


22:54 Reîncepe show-ul! Dinamo Kiev s-a distanțat la două goluri pe terenul lui Maccabi, grație reușitei fostului atacant de la Gloria Bistrița, Junior Moraes. Chelsea are din nou probleme, pentru că FC Porto a înscris din nou și a trecut în avantaj pentru a doua oară, 2-1.


22:34 S-a terminat prima repriză pe toate cele opt stadioane, nu înainte ca Feghouli să o aducă pe Valencia în avantaj la Lyon, iar Willian să egaleze pentru Chelsea. S-au marcat 16 goluri, argument suficient pentru a rămâne conectați și după pauză.


22:29 Mourinho e cu siguranță foarte nervos pe evoluția elevilor săi. La fel și Wenger, deoarece Arsenal a mai primit un gol de la Olympiakos, după o gafă incredibilă a lui Ospina. Tunarii au pierdut primul meci cu Dinamo Zagreb, o nouă înfrângere ar pica exact cum nu trebuie, înaintea dublei cu Bayern.


22:25 Probleme pentru Chelsea! Echipa lui Mourinho e condusă de FC Porto din minutul 39, după golul lui Andre. Londonezii continuă astfel o perioadă foarte slabă de joc. Ceilalți londonezi, Arsenal, au egalat rapid, prin Theo Walcott, care a înscris golul 250 pentru englezi în Liga Campionilor, în timp ce Zenit a deschis scorul pe teren propriu, contra lui Gent, prin Dzyuba.


22:19 GOOOOOOOOOOL OLYMPIAKOS (PARDO 33). Arsenal e al treilea gigant care pornește cu stângul, după Barcelona și Roma. Grecii deschid scorul în minutul 33, prin Pardo, și întregesc o serie de rezultate surprinzătoare. Roma a primit și al treilea gol și e umilită în Belarus, 0-3 după 30 de minute.


22:13 Dinamo Zagreb e umilită la Munchen! Neînvinși de 45 de meciuri, de la partida din Europa League cu Astra, croații sunt spulberați de Bayern. Echipa lui Guardiola a marcat de trei ori în ultimele șapte minute și conduce cu 4-0 în minutul 28. Lewandowski a înscris o dublă și a ajuns la nouă goluri în ultimele trei meciuri, cealaltă reușită aparținându-i lui Gotze.


22:08 GOOOOOOOOOOL BAYERN LEVERKUSEN (PAPADOPOULOS 22). Dominarea nemților se face simțită și pe tabelă. Calhanoglu execută foarte bine un corner, Mathieu gafează și fundașul central grec al oaspeților, Papadopoulos, înscrie, lăsându-i pe ter Stegen și Suarez să se certe.


22:04 Surpriza vine din Belarus. BATE Borisov o conduce pe AS Roma cu 2-0 după doar 12 minute, în urma golurilor marcate de Stasevich și Mladenovic. Apărarea Romei a cedat caraghios și a bătut un record negativ în Liga Campionilor, primind cele mai rapide două goluri din istoria echipei în cea mai importantă competiție intercluburi. Pe Camp Nou, Bayer Leverkusen face legea. Nemții au ratat primele două mari ocazii, prin Chicharito și Kampl, iar Barca a răspuns prin Rakitic.


22:01 GOOOOOOOOOOOL BAYERN MUNCHEN (DOUGLAS COSTA 12). Bavarezii deschid scorul rapid, după 12 minute de joc. Din păcate, Mățel a fost depășit ușor de atacantul brazilian, care apoi l-a surprins pe Eduardo cu un șut la colțul scurt. E și vina românului, dar și a portarului. Se anunță o noapte și mai grea pentru croați.


21:53 Primul gol al serii vine din Israel. Yarmolenko, vedeta lui Dinamo Kiev, își aduce echipa în avantaj după doar patru minute în meciul cu Maccabi Tel Aviv.


21:50 Diego Costa și Martins Indi se vor întâlni din nou în această seară. La Mondial, în meciul Spania – Olanda, a fost surprinsă imaginea de mai jos.


21:45 Au început meciurile!


21:33 Mâine seară, Real Madrid va merge în Suedia, pentru meciul cu Malmo. Gazdele au găsit și o metodă ingenioasă de a le pune bețe în roate lui Ronaldo și compania.


21:25 Ochii pe Neymar și Suarez. Rămasă fără Messi, care s-a accidentat în meciul de campionat cu Las Palmas și va lipsi în jur de șapte săptămâni, Barcelona se va baza în această seară doar pe două dintre piesele vitale din atac: Neymar și Suarez. Locul argentinianului va fi luat de tânărul Sandro.


21:23 Arsenal vs. Olympiakos e un alt meci foarte interesant în această seară. Emirates e aproape gol cu 25 de minute înaintea startului, dar se va umple.


21:20 E o seară specială și pentru Iker Casillas. Scăpat de Xavi, care a luat drumul țărilor arabe, goalkeeper-ul spaniol nu mai are practic concurent în ceea ce privește recordul de prezențe în Ligă. Astăzi o va bifa pe a 152-a, cu una mai mult decât mijlocașul spaniol.


21:15 Unul dintre punctele de interes ale serii este meciul dintre FC Porto și Chelsea. Pe Dragao se întoarce Jose Mourinho, omul care i-a adus echipei portugheze trofeul Ligii în urmă cu mai bine de 10 ani. The Special One a devenit, între timp, unul dintre cei mai buni tehnicieni din lume, dar nu uită de unde a plecat


21:10 Din fericire pentru noi și pentru echipa națională, Alexandru Mățel este titular pentru Dinamo Zagreb, care merge la Munchen pentru un meci de foc cu Bayern. Fundașul dreapta profită de accidentarea lui Ivo Pinto, dar va avea de înfruntat adversari foarte dificili, precum Douglas Costa. Junior Moraes, atacantul trecut prin campionatul românesc, e și el titular pentru Dinamo Kiev, în meciul cu Maccabi Tel Aviv.


21:00 E o nouă seară de marți, adică o nouă seară de Liga Campionilor. E timpul să ne îndreptăm atenția spre fotbalul spectacol. Astăzi, Barcelona, Arsenal, Bayern și Chelsea se numără printre echipele care joacă în etapa a doua a celei mai respectate competiții intercluburi din Europa. Mai jos, aveți toate echipele de start

Barcelona: Ter Stegen – Dani Alves, Pique, Mascherano, Mathieu – Busquets, Iniesta, Rakitic – Sandro, Neymar, Suarez
Leverkusen: Leno – Donati, Tah, Papadopoulos, Wendell – Kramer, Bender – Kampl, Calhanoglu, Bellarabi – Chicharito

BATE Borisov: Chernik – Polyakov, Dubra, Milunovic, Mladenovic – Yablonski, Nikolic – Stasevich, Gordeichuk, Volodko – Signevich
Roma: Szczesny – Florenzi, Manolas, De Rossi, Digne – Vainqueur, Nainggolan, Pjanic – Iturbe, Gervinho, Salah

Bayern: Neuer -Lahm, Boateng, Alaba, Bernat – Kimmich, Thiago – Coman, Gotze, Costa – Lewandowski
Dinamo Zagreb: Eduardo – Mățel, Benkovic, Taravel, Pivaric – Machado, Ademi – Soudani, Antolic, Fernandes – Pjaca

Arsenal: Ospina – Bellerin, Koscielny, Gabriel, Gibbs – Coquelin, Cazorla – Oxlade-Chamberlain, Ozil, Alexis Sanchez – Walcott
Olympiakos: Roberto – Elabdellaoui, Botia, Siovas, Leandro Salino – Cambiasso, Kasami – Pardo, Fortounis, Seba – Ideye Brown

FC Porto: Casillas – Maxi Pereira, Maicon, Marcano, Martins Indi – Andre, D. Pereira, Neves, Imbula – Brahimi, Aboubakar
Chelsea: Begovic – Ivanovic, Zouma, Cahill, Azpilicueta – Mikel, Fabregas – Ramires, Willian, Pedro – Diego Costa

Maccabi Tel Aviv: Rajkovic – Dasa, Tibi, Ben Haim I, Rikan – Mitrovic, Alberman, Peretz – Vermouth, Ben Basat, Zahavi
Dinamo Kiev: Shovkovski – Danilo Silva, Khacheridi, Dragovic, Antunes – Sydorchuk, Rybalka – Gonzalez, Miguel Veloso, Yarmolenko – Junior Moraes

Lyon: Lopes – Jallet, Umitti, Bisevac, Morel – Gonalons, Tolisso, Valbuena – Darder, Lacazette, Kalulu
Valencia: Domenech – Cancelo, Mustafi, Abdennour, Orban – Parejo, Javi Fuego, Perez – Feghouli, Negredo, Piatti

Zenit: Kerzhakov – Smolnikov, Garay, Lombaerts, Anyukov – Witsel, Garcia – Danny, Hulk, Shatov – Dzyuba
Gent: Sels – Rafinha, Nielsen, Mitrovic, Asare – Kurns, Seif – Cardoso, Milicevic, Matton – Depoitre


Etapa a doua din faza grupelor UEFA Champions League propune câteva dueluri foarte tari și interesante. Prima confruntare importantă este cea dintre Barcelona și Leverkusen, catalanii fiind lipsiți de aportul lui Messi. Mourinho merge la Porto pentru a se duela cu fosta sa echipă, club alături de care a câștigat primul său trofeu de UEFA Champions League. Ol. Lyon – Valencia, Șahtior – PSG sau Juventus – Sevilla sunt alte partide de gală propuse de această fază a competiției.

Programul meciurilor:

Marți

  • Barcelona – Leverkusen
  • BATE Borisov – AS Roma
  • Bayern Munchen – Dinamo Zagreb
  • Arsenal – Olympiacos
  • Maccabi Tel-Aviv – Dinamo Kiev
  • FC Porto – Chelsea
  • Ol.Lyon – Valencia
  • Zenit Sankt-Petersburg – Gent

Miercuri

  • Astana – Galatasaray
  • Șahtior – PSG
  • Malmo FF – Real Madrid
  • Manchester United – Wolfsburg
  • ȚSKA Moscova – PSV Eindhoven
  • Atletico Madrid – Benfica
  • Borussia Monchengladbach – Manchester City
  • Juventus – Sevilla
     
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…