Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » Laporta, atac devastator împotriva lui Marciniak: „Nu ne-am calificat în finală din cauza deciziilor arbitrului”

Laporta, atac devastator împotriva lui Marciniak: „Nu ne-am calificat în finală din cauza deciziilor arbitrului”

Laporta, atac devastator împotriva lui Marciniak: „Nu ne-am calificat în finală din cauza deciziilor arbitrului”
Foto: Profimedia 8 mai 2025

Joan Laporta dă vina pe centralul Marciniak pentru ratarea calificării în finala Ligii Campionilor de la Munchen.

Marți seară a avut loc una din cele mai disputate semifinale din istoria Ligii Campionilor. Inter și Barcelona s-au bătut de la egal la egal și italienii au reușit să obțină o calificare mult muncită în marea finală, acolo unde va da peste PSG.

Imediat după fluierul de final al polonezului Szymon Marciniak, jucătorii și antrenorul catalanilor au ieșit la atac împotriva arbitrajului. La nici 24 de ore de la returul de coșmar de la Milano, președintele Barcelonei a izbucnit împotriva arbitrajului dând vina pe centralul partidei pentru ratarea principalului obiectiv din acest sezon.

Joan Laporta, critici dure la adresa lui Marciniak: „Deciziile de arbitraj ne-au dezavantajat”

Spaniolii „au sărit” la gâtul lui Marciniak pentru modul în care a arbitrat în returul de la Milano. Inter s-a impus cu 4-3, la capătul unui meci spectaculos cu răsturnări de situație de ambele părți. Arbitrul contestat de Flick și jucătorii săi a fost luat la țintă și de președintele catalanilor.

Joan Laporta a vorbit pentru fanii echipei cărora le-a mulțumit că i-au susținut pe elevii lui Hansi Flick, dar a lansat și acuzații dure la adresa arbitrului polonez precizând că deciziile au dezavantajat-o pe Barcelona și de aceea nu a putut face mai mult pentru a ajunge în ultimul act al competiției.

„Mesajul pentru fani este unul de mulțumire, pentru cei 4.000 sau chiar mai mulți care au fost la Milano, dar și pentru toți fanii care pe parcursul sezonului i-au susținut pe acești jucători și pe Hansi (Flick) pentru a-și atinge obiectivele pe care ni le-am propus.

 

Cu toții trebuie să contribuim la redobândirea mentalității necesare pentru a câștiga campionatul. Ieri nu a fost posibil să ne calificăm în finala de la München, am luptat pentru asta, dar nu s-a putut din cauza unor decizii de arbitraj care ne-au dezavantajat”, a precizat Joan Laporta, potrivit clipului video postat pe contul oficial de X al catalanilor.

Reacția lui Marciniak, după acuzațiile spaniolilor: „Ridicol”

Szymon Marciniak nu crede că a greșit cu ceva pe parcursul jocului și consideră ca fiind ridicole comentariile legate de modul în care a arbitrat meciul Inter – Barcelona.

„Comentariile apărute sunt ridicole. Ce aș putea să spun despre aceste comentarii stupide? Nu am greșit cu nimic. Al treilea gol al lui Inter a fost absolut corect. Sunt pregătit pentru orice”, a transmis Marciniak, citat de As.com.