Lampard: „Calificarea a fost meritată”

Frank Lampard, mijlocașul celor de la Chelsea, a declarat, după ce echipa sa a obținut calificarea în semifinalele Ligii, că victoria și califcarea sunt meritate. "A fost greu, Fener a jucat bine, dar am reușit să îi blocăm cu succes. Ca să fiu sincer, calificarea a fost meritată. Nu am jucat la potențial maxim în această seară, dar important este rezultatul", a spus Lampard.
Lampard: "Calificarea a fost meritată"

Frank Lampard, mijlocașul celor de la Chelsea, a declarat, după ce echipa sa a obținut calificarea în semifinalele Ligii, că victoria și califcarea sunt meritate.

"A fost greu, Fener a jucat bine, dar am reușit să îi blocăm cu succes. Ca să fiu sincer, calificarea a fost meritată. Nu am jucat la potențial maxim în această seară, dar important este rezultatul", a spus Lampard.

Întrebat despre întâlnirea din semifinale cu Liverpool, mijlocașul a spus că meciul va fi greu, pentru că cele două echipe se cunosc foarte bine. "Știm totul despre ei și ei știu totul despre noi. Va fi un meci greu și va fi important să arătăm aceeași concentrare pe care am arătat-o cu Fener. Este surprinzător cât de des am ajuns în această situație", a încheiat Lampard.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]