Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » Lamine Yamal n-a mai suportat durerea și atacurile. A intervenit pe rețelele de socializare, după Inter – Barcelona: „Nu mă voi opri!”

Lamine Yamal n-a mai suportat durerea și atacurile. A intervenit pe rețelele de socializare, după Inter – Barcelona: „Nu mă voi opri!”

Lamine Yamal n-a mai suportat durerea și atacurile. A intervenit pe rețelele de socializare, după Inter - Barcelona: „Nu mă voi opri!”
Lamine Yamal. FOTO: Profimedia 07.05.2025

Talentatul atacant Lamine Yamal (17 ani) a reacționat după înfrângerea dramatică suferită de Barcelona, scor 3-4 cu Inter (3-3 în manșa tur), din semifinala Ligii Campionilor.

De-a lungul istoriei, Barcelona a ajuns de opt ori în faza finală a competiției, reușind de cinci ori să câștige râvnitul trofeu, de fiecare dată după 1992. Ultimul titlu de a fost cucerit în 2015.

Pentru ediția din acest an a Ligii Campionilor, Barcelona era cotată cu a doua șansă să câștige finala, în timp ce Inter era doar cu a patra șansă, potrivit supercomputerului Opta.

Lamine Yamal a reacționat după Inter – Barcelona: „Nu mă voi opri”

Apreciat după remiza din manșa tur, când a marcat pentru 1-2, Yamal a fost extrem de criticat pentru prestația din meciul de marți, în special pe social media.

Astfel, tânărul jucător, mult mai matur decât vârsta pe care o are, a reacționat, tot pe social media, unde a postat un mesaj plin de promisiuni.

„Am dat totul, anul acesta nu s-a putut, dar vom reveni, nu aveți nicio îndoială. Nu mă voi opri până când nu voi lăsa acest club acolo unde merită să fie, în vârf.

Îmi voi ține promisiunea și o voi aduce la Barcelona, nu ne vom opri până nu o vom obține. Dar, duminică este o altă finală și noi toți trebuie să fim împreună. Trăiască Barca”, a scris Lamine Yamal pe contul său de Instagram.

În ciuda faptului că nu a reușit să marcheze în manșa retur a semifinalei, Yamal a primit o notă mare, de 8.7, peste media din ultimele 12 luni, unde nu a trecut de 7,69, dar în același mai mică decât în remiza de săptămâna trecută (8.1), când a marcat un gol și a avut o ocazie uriașă pe poarta apărată de elvețianul Sommer.

  • În La Liga, Barcelona va juca, duminică, cu Real Madrid. Meciul este unul cu miză foarte importantă și aduce față în față primele două clasate din campionat. Cu patru etape înainte de finalul sezonului, Barcelona se află pe primul loc, cu 79 de puncte, în timp ce Real Madrid se află la o distanță de patru „lungimi”.
  • Ultimele trei meciuri ale Barcelonei sunt: cu Espanyol (locul 14), în deplasare, cu Villarreal (locul 5), pe teren propriu, și cu Athletico Bilbao (locul 4), în deplasare.
  • Real Madrid va juca împotriva echipei Mallorca (locul 10), acasă, cu Seviila (locul 16), în deplasare, și cu Real Sociedad (locul 11), pe teren propriu.

Cifrele lui Yamal la returul cu Inter

Cifrele pe care le-a atins Yamal arată, însă, că atacantul a dat totul pe teren pentru meciul cu Inter, fiind pe locul 3 al celor mai multe preluări finalizate într-un meci din Liga Campionilor în ultimele opt sezoane, cu 14 preluări – după Neymar, care a avut de două ori câte 15, în 2017 și 2020.

„125 de atingeri, 23 de dueluri câștigate, 17 atingeri în careul advers, 14 preluări reușite, 11 centrări, nouă șuturi, șapte faulturi câștigate, cinci șuturi la țintă, două tacklinguri, o șansă creată. A dat totul”, au scris cei de la Squawka pe X.