La un pas de „bombă”!

Redactor:
Adrian Epure
La un pas de
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Sper ca rezultatul obținut de CFR Cluj la Roma să-i ajute pe jucătorii mei. Vrem să dăm lovitura la Hamburg”, spunea Dan Petrescu înaintea partidei. Iar debutul de meci a fost unul entuziasmant pentru Unirea, cu Galamaz trecând puțin pe lângă deschiderea scorului în minutul 4 și un penalty refuzat de turcul Aydinus două minute mai târziu. Românii au continuat să joace dezinvolt, făcând abstracție de atmosfera ostilă din tribune. Bara lui Jarolim și șutul lui Trochowski au întrerupt șarjele ofensive ale elevilor lui Dan Petrescu din prima repriză, nemții putând însă da lovitura și în urma unei greșeli a lui Galamaz, care l-a pus într-o situație ideală pe Olic, dar Arlauskis a intervenit providențial. Partea secundă a fost una destul de echilibrată, exceptând finalul, când Hamburg s-a năpustit cu toate liniile în careul ialomițenilor, care au rezistat însă eroic, ocrotiți și de șansă.

Nicu Epaminonda egal cu Thiago Neves

Unirea, echipă care până mai ieri era catalogată drept surpriză sau beneficiară a unei conjuncturi favorabile, pare că a trecut examenul maturității, depășindu-și cu mult statutul de outsider. La primul meci oficial împotriva unei echipe din străinătate, jucători ce deunăzi păreau că s-au afundat definitiv în anonimat și mediocritate, precum Tibi Bălan, Apostol, Onofraș sau Nicu Epaminonda, n-au fost aseară cu nimic mai prejos unor internaționali de calibrul lui De Jong, Trochowski, Olic sau Thiago Neves. Hamburger SV pare că suferă încă de complexul echipelor românești, iar rezultatul de aseară ne dă speranța că putem păstra această tradiție… Confirmarea o așteptăm peste două săptămâni la Urziceni, micuța urbe ialomițeană unde se poate scrie istorie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×