Arbitrul Istvan Kovacs a comis o gafă uriașă în meciul dintre Olympiakos și Pafos, care s-a disputat în prima etapă din faza grupei din noul sezon de UEFA Champions League.
Centralul român a luat o decizie greșită, care putea influența rezultatul final al partidei din Grecia, dar a fost ajutat și salvat de către arbitrajul video.
Miercuri, 17 septembrie 2025, Pafos, echipa românului Vlad Dragomir, a debutat în UEFA Champions League. Formația din Cipru a dat piept cu Olympiakos, în deplasare, și a reușit să obțină un rezultat foarte bun. Chiar dacă a evoluat în zece oameni aproximativ 65 de minute, Pafos a reușit să obțină un rezultat de egalitate, scor 0-0, și să plece cu un punct important din Grecia.
La centrul acestei partide s-a aflat Istvan Kovacs, cel care a fost nevoit să ia mai multe decizii importante pe parcursul celor 90 de minute. Prima a venit în minutul 25, când arbitrul român i-a arătat al doilea cartonaș galben lui Bruno și a lăsat-o pe Pafos în zece oameni.
Un moment cheie al jocului a avut loc în minutul 70, când ciprioții au scăpat pe contraatac, iar Taremi l-a faultat pe unul dintre atacanții celor de la Pafos. Chiar dacă acesta nu era în poziție de ultim apărător, Istvan Kovacs a decis să îi arate cartonașul roșu lui Mehdi Taremi, fotbalist care a fost introdus în teren la pauza meciului.
Gazdele au protestat vehement în momentul în care au văzut decizia luată de arbitrul român. Astfel, Istvan Kovacs a fost chemat la VAR, pentru a revedea faza respectivă. În cele din urmă, arbitrul român a decis să anuleze cartonașul roșu pe care i l-a arătat iranianului.m s-
Vlad Dragomir a fost titular în meciul pe care Pafos l-a disputat în fața celor de la Olympiakos, în prima etapă din grupa principală din UEFA Champions League.
Fotbalistul român a rezistat în teren până în minutul 85, când a fost schimbat. În locul lui, în joc a fost introdus Anderson Silva.
Conform platformei de specialitate Sofascore, Vlad Dragomir a fost notat cu 6.1 pentru prestația pe care a avut-o pe terenul celor de la Olympiakos. Un singur jucător din echipa cipriotă a obținut o notă mai mică. Este vorba despre Bruno, cel care a fost eliminat de arbitrul Istvan Kovacs în minutul 26.