Jurgen Klopp nu trăiește din amintiri: „Toată lumea vrea să pice cu Porto până când chiar joacă cu Porto”. Primul meci din sferturile Ligii Campionilor, marți, de la ora 22:00, Liverpool – FC Porto

Jurgen Klopp nu trăiește din amintiri:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Seria meciurilor din sferturile Ligii Campionilor debutează marți, 9 aprilie, cu partida dintre Liverpool și FC Porto, de la ora 22:00. Pe stadionul Anfield, liderul din Premier League o așteaptă pe gruparea din Portugalia, formație contra căreia a jucat și în sezonul trecut al competiției.

Atunci, cele două echipe s-au întâlnit în optimile Ligii, iar Liverpool s-a impus categoric în deplasare. A fost 5-0 pentru englezi pe stadionul „Do Dragao”, în timp ce în Anglia s-a partida s-a încheiat cu o remiză albă.

Toată lumea vrea să pice cu Porto, până când chiat joacă cu Porto. Cine cunoaște bine fotbalul știe bine că Porto este foarte periculoasă, iar acum trebuie să o înfruntăm. Sigur, nimeni nu voia să pice nici cu Liverpool, așadar va fi greu pentru ambele formații. Fiind spuse toate astea, d-abia așteptăm să coborăm pe teren„, a spus tehnicianul lui Liverpool, Jurgen Klopp, în conferința de presă susținută înaintea partidei tur cu Porto, potrivit corrieredellosport.it, care a vorbit și despre dubla din optimile Ligii Campionilor din sezonul trecut:

Rezultatul de anul trecut este mai valoros pentru Porto, decât pentru noi. Acea victorie cu 5-0 a fost o partidă ciudată, decisă după două sau trei faze de contraatac. Trebuie să avem ideile clare și să gestionăm la maximum fazele importante. Acum avem mai multă expriență, mulți au judecat greșit remiza, 0-0, cu Bayern (n.red. – din meciul tur din optimi), dar la Munchen am reușit să fructificăm ocaziile noastre.

Vom înfrunta Porto cu respect. Este o echipă foarte bună, compactă în apărare și foarte atentă în pressing și merită, cu siguranță, să fie în sferturi. Trebuie să fim pregătiți de tot și știm că va fi dificil„.

În campionat, Liverpool este pe primul loc în Premier League, cu 82 de puncte, iar principala următoritoare, campioana Angliei, este la două lungimi distanță, pe poziția a doua, dar are un meci în minus.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele