Italienii nu știu cu cine joacă Fiorentina!

Italienii nu știu cu cine joacă Fiorentina!
  • Publicat:
  • Actualizat:

în ciuda declarațiilor pline de optimism ale lui Gigi Becali, cum că echipa din Ghencea este una din forțele Europei și că doar câteva echipe pot bate în acest moment Steaua, iată că echipa lui Lăcătuș nu este băgată în seamă de două din cele mai prestigioase medii de informare de pe bătrânul Continent. Astfel, cel mai important ziar al Italiei și poate al Europei, Gazzetta dello Sport, nici măcar nu este la curent cu schimbarea emblemei clubului condus de Gigi Becali, deși schimbarea s-a produs acum mai bine de cinci ani, odată cu preluarea clubului de către latifundiar. Relevant pentru situația penibilă în care se află Steaua este faptul că emblemele unor cluburi considerate mult inferioare Stelei, respectiv Bate Borisov și Aalborg, sunt redate corect.

 

Situația este și mai gravă pe unul din cele mai respectate siteuri de fotbal din Europa, www.goal.com. Acolo, la prezentarea echipei Steaua, putem vedea aceeași veche emblemă, schimbată de 5 ani, precum și faptul că sediul clubului este la Hotelul Mariott. De asemenea, clubul patronat de Gigi Becali, încă îl mai are ca manager pe Mihai Stoica, plecat de doi ani la Unirea Urziceni. În lotul echipei "conduse" de Meme, se regăsesc Emanuel Bădoi, Gigel Coman, Sorin Paraschiv, Stelian Stancu, Marius Croitoru sau Romeo Surdu. Cireașa de pe tort este dată de prezența dinamovistului Gabi Boștină, printre componenții lotului condus de Marius Lăcătuș.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online