Iancu „lobează” campioana spre turul III. Stromsgodset – Steaua 0-1. Arlauskis a făcut minuni la Drammen

Autori: Cătălin Rusu, Florin Marian Publicat: 16 Jul. 2014, 22:50 Actualizat: 17 Jul. 2014, 00:34 Liga Campionilor

Steaua a început o nouă experiență europeană pe un stadion care aduce aminte de miracolul Urziceni. O arenă mică, dar cu un gazon pe care se putea juca snooker la nivel de Campionat Mondial. Doar că miza meciului era calificarea în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, o fază a competiției pe care campioana României a depășit-o de atâtea ori cu eleganță. Dar grația celei mai galonate echipe din Liga 1 a părut că nu contează la Drammen. În fața ei a stat o echipă, Stromsgodset, ce reunește ghanezi, kosovari și belgieni, cu un Hamoud ce te duce cu gândul la serialul care a înnebunit planeta: Game of Thrones.

Campioana Norvegiei a arătat însă bine. Iar Steaua a fost într-o continuă căutare în prima repriză. În primul rând, jucătorii lui Gâlcă își caută identitatea, una care trebuie să se dezică de rigurozitatea germană a fostului antrenor. Pe fondul unei dominări vikinge, campioana României a dat un prim semn de viață prin Chipciu. Șeptarul a testat replierea norvegienilor, dar a uitat că nu trebuie să rateze pasa către Iancu, demarcat în marginea careului (19”). 

Execuție de număr 9 a lui Iancu

Stromsgodset și-a confirmat titlul de adversar incomod, iar Ogunjimi i-a verificat reflexele lui Arlauskis în minutul 30. Portarul lituanian a deviat în corner, iar peste cinci minute a simțit curentul balonului trimis de Storflor cu capul (”35). Lovitura fostului jucător de la Rosenborg a ratat ținta dar a mărit numărul de întrebări pe care și le-a notat Gâlcă până în pauză. Latovlevici a uitat că fișa postului îl obligă să fie fundaș stânga. Contraatacul nordicilor s-a terminat însă cu un luft de Cupa Intertoto al lui Storflor, care a lăsat tabela neclintită după 45 de minute.

Steaua s-a trezit din somn, iar Iancu a marcat cu un lob superb peste portarul Larsen (”49). Ghanezul a primit un gol de generic pe care îl poate trece în palmares lângă cele două încasate de la naționala Statelor Unite, la Mondialul din acest an. La cinci minute, același Iancu a fost servit excelent de Sânmărtean, dar nu a lovit la fel de bine cu fruntea. Cele două faze au părut să fie calmantul pentru atacurile vikingilor. 

Steliștii i-au „cruțat” pe nordici

„Roș-albaștrii” puteau să rezolve ecuația calificării dacă Latovlevici era lucid la capătul unui contraatac care a găsit Stromsgodset cu capul în norii rarefiați ai Ligii Campionilor (”68).  Junior s-a jucat din nou cu pulsul lui Gâlcă, dar a ratat egalarea deși rămăsese nemarcat în careul campioanei României (”78). Chipciu și-a adus aminte că a marcat împotriva norvegienilor de la Molde și a avut ocazia să aducă victoria la handicap pentru pariorii. A tras pe lângă poartă, după ce l-a driblat pe goalkeeperul Larsen și a lovit slab, cu capul, din șase metri. Storflor a încercat din nou reflexele lui Arlauskis, care a scos de la vinclu o minge pe care scria „1-1″ (89”). Vâlceanu a intrat în locul lui Sânmărtean și putea semna un debut perfect în Liga Campionilor.  A ratat însă lobul și a păstrat suspansul pentru partida din retur.

Steaua a învins cu 1-0 și are prima șansă în returul ce se va disputa săptămâna viitoare pe Arena Națională. Până la acel joc, campioana României trebuie să joace în Cupa Ligii, împotriva Rapidului.

Gâlcă a criticat jocul din prima repriză al echipei sale

Stromsgodset 0-1 Steaua ( Iancu 49”)

Stromsgodset (4-3-3) : Larsen – Vilsvik (Odegaard 86”), Storbaek, Hoibraaten, Hamoud – Francisco Junior, Abu, Fossum – Storflor, Kastrati (Vikheim 69”), Ogunjimi (Sorum 61”). Antrenor: David Nielsen 

Steaua (4-2-3-1): Arlauskis – Răpă, Szukala, Varela, Latovlevici – Prepeliță, Sânmărtean (Vâlceanu 90”)- Pîrvulescu (Stanciu 58”), Chipciu, Tănase (cpt) – Iancu (Filip 75”). Antrenor: Constantin Gâlcă

Cartonașe galbene: / Chipciu 15”, Râpă 64”, Tănase 92”

Arbitru: Serdar Gozubuyuk (Olanda)

Turul doi preliminar, Liga Campionilor

Cronică scrisă de Cătălin Rusu

UPDATE 22:19 Vâlceanu putea să înscrie la debutul său în preliminariile Ligii Campionilor. A scăpat singur spre poartă, dar a șutat în portar. A fost ultima ocazie a meciului. Partida se încheie cu scorul de 0-1, iar returul se va juca peste o săptămână la București. 


UPDATE 22:41 Arlauskis a fost supersolicitat acum în finalul meciului. Portarul Stelei a blocat șuturi care se puteau transforma în gol pentru gazde. Schimbare la Steaua, a ieșit Sânmărtean și a intrat puștiul Vâlceanu, care a debutat astfel în cupele europene cu echipa mare a Stelei.


UPDATE 22:06 Chipciu a scăpat singur cu portarul, l-a driblat, dar un adversar, venit din spate, l-a deposedat în clipa în care se pregătea să înscrie. Rămâne 0-1. Mai sunt 10 minute din meci.


UPDATE 21:50 Filip a intrat în locul lui Iancu, autorul singurului gol de până acum. Gâlcă vrea să închidă jocul.


UPDATE 21:53 Steaua a ratat șansa desprinderii. Latovlevici a făcut o cursă de 30 de metri, dar șutul său a fost respins de portar.


UPDATE 21:44 Jurnaliștii greci scriu că Steaua și Astra se luptă pentru achiziționarea unui portar grec, care a evoluat și în Cipru. Numele lui e Giannis Arabatzis. Conform surselor ProSport, portarul va ajunge mai mult ca sigur la Astra. Impresarul său e același cu al lui Kapetanos și al lui Lazăr. Roș-albaștrii nu vor să mai achiziționeze acum vreun portar. Cineva se folosește de numele Stelei pentru a-i crește cota. Fotbalistul are 30 de ani și a mai apărat la AEK Atena, în 2002-2013.

Portarul grec a jucat ultiam oară în Cipru, la Ermis Aradippou


UPDATE 21:44 Iese Pîrvulescu și intră în echipăa Steaua Nicușor Stanciu.


UPDATE 21:35 GOOOOL STEAUA! Iancu a preluat pe piept la marginea careului și a șutat apoi, din întoarcere, cu piciorul drept, peste portarul advers, pe colțul scurt. Steaua conduce cu 1-0 în Norvegia.


UPDATE 21:31 A început repriza a doua. Nicio schimbare în echipa Stelei.


UPDATE 21:21 Iată care este statistica meciului, după prima repriză, date furnizate de site-ul UEFA:


UPDATE 21:16 Este pauză. Steaua a scăpat cu fața curată după această primă repriză, dominată de norvegieni. 


UPDATE 21:12 Latovlevici i-a pasat o minge la marginea careului lui Varela, care a reluat din vole, dar la foarte mare distanță de poartă. Steaua a început să echilibreze meciul, acum când mai sunt 3 minute până la pauză.


UPDATE 21:10 Stadionul Marienlyst e plin. Sunt peste 7.000 de spectatori în tribune, care își încurajează frenetic echipa la fiecare atac.

Stadionul e vechi de peste 90 de ani


UPDATE 21:07 Storflor a ratat o ocazie imensă. După ce a primit o centrare de pe partea stângă, norvegianul a reluat cu capul din 8 metri peste poartă, deși nu era marcat de niciun jucător. În mod normal, Latovlevici trebuia să strângă acolo.


UPDATE 21:03 Vilsvik a creat ceva panică în careul Stelei, driblând câțiva steliști după ce mingea i-a revenit de la Latovlevici. Steaua e în corzi în aceste momente. 5 lovituri de colț au avut până acum norvegienii. Fundașii de bandă ai Stelei nu sunt deloc în formă.


UPDATE 21:00 Ogunjimi a ratat cea mai mare ocazie de până acum. Șut din interiorul careului și Arlauskis a respins cu greu peste poartă.


UPDATE 20:58 Sânmărtean i-a oferit o pasă excelentă în careu lui Iancu, care l-ar fi lăsat pe stelist singur cu portarul, dar un fundaș advers a respins în corner. A fost prima fază mai periculoasă a Stelei, care preferă să se apere și să contraatace.


UPDATE 20:52 Mounir Hamoud e unul dintre cei mai periculoși jucători de la Stromsgodset. S-a născut în Norvegia, dar familia lui e de origine marocană. Mijlocașul de 29 de ani impresionează și din punct de vedere fizic. Poartă o barbă foarte mare.


UPDATE 20:45 Chipciu a luat cartonaș galben pentru că l-a tras de tricou pe adversarul său direct.


UPDATE 20:39 S-au scurs 9 minute de la începerea meciului și gazdele pun presiune pe poarta Stelei. Au avut deja două lovituri de colț, dar roș-albaștrii s-au descurcat până acum. Gâlcă le cere fotbaliștilor săi să joace mai avansat, cât mai departe de  poarta lui Arlauskis.


UPDATE 20:33 Atât orașul Drammen cât și insula Utoya sunt localizate în județul Buskerud. Pentru cei care au uitat, la data de 22 iulie 2011 a avut loc cea mai mare tragedie din istoria postbelică a Norvegiei. Anders Breivik (foto, jos), un extremist de dreapta, a ucis 69 de persoane pe insula Utoya, după ce orchestrase un atentat cu bombă lângă o clădire guvernamentală din Oslo. La momentul masacrului, oficiile de Poliție din Drammen au fost mobilizate pentru a ajuta la soluționarea crizei ce fusese declanșată de Breivik. Acesta din urmă a fost condamnat la 21 de ani de închisoare în august 2012.

Orașul în care se dispută turul dintre Stromsgodset și Steaua este reședință de județ și are o populație de aproximativ 63.000 de oameni.


UPDATE 20:30 Meciul a început. Steaua evoluează în echipamentul de rezervă de culoare galbenă.


UPDATE 20:28 Gazdele vor avea lovitura de începere, în timp ce Tănase, în calitate de căpitan al Stelei, și-a ales terenul.


UPDATE 20:15: Cele două echipe de start sunt afișate și pe site-ul UEFA:


UPDATE 19:54: În lotul echipei Stromsgodset Drammen se află și un fotbalist care a jucat împotriva Stelei în ultimul tur preliminar din ediția 2005/2006 a Ligii Campionilor. În acea fază a competiției, „roș-albaștrii” s-au intersectat cu Rosenborg Trondheim. Campionii României au fost eliminați după 1-1 pe Ghencea și 2-3 în Norvegia. Mijlocașul Øyvind Storflor (34 de ani) a evoluat în ambele jocuri din acea dublă manșă, iar fotbalistul se poate mândri cu peste 110 meciuri în tricoul fostei campioane a Norvegiei, la care a fost legitimat timp de șapte sezoane, în perioada 1999-2001, respectiv 2003-2008. 


UPDATE 19:39: Portarul Adam Kwarasey a fost titular în partida de deschidere pe care naționala Ghanei a disputat-o împotriva Statelor Unite ale Americii. În pofida faptului că nu a mai jucat în celelalte două meciuri din grupă, fotbalistul de 26 de ani și 190 cm a avut un „save rate” de 66,7% în meciul cu yankeii. 

Pe site-ul FIFA.com, acesta este descris drept „un portar înalt, împunător în aer care știe să-și facă simțită prezența”. Chipciu, Tănase și Sânmărtean nu vor avea o misiune ușoară împotriva unui goalkeeper cu talie foarte bună. Acesta a îmbrăcat tricoul reprezentativei ghaneze în 21 de rânduri și evoluează pentru Stromsgodset din 2007 și până în prezent.
Adam Kwarasey a primit două goluri din partea americanilor. SUA a câștigat cu 2-1 FOTO: EPA

UPDATE 19:33: Iată ce a spus Mirel Rădoi, la Dolcesport, despre Steaua de azi: „Chiar dacă au plecat câțiva jucători, Steaua are o echipă bună. E adevărat că mai are nevoie de jucători, dar oricum pot câștiga campionatul. E dificil pentru Gâlcă. Suporterii să aibă răbdare, pentru că Gâlcă e antrenor bun„.


UPDATE 19:26: Oficial. Site-ul echipei Steaua a anunțat echipa de start a Stelei: Arlauskis – Răpă, Szukala, Varela, Latovlevici – Prepeliță, Sânmărtean – Pîrvulescu, Chipciu, Tănase (cpt) – Iancu. 

Rezerve: Cojocaru – Filip, Stanciu, Neagu, Grădinaru, Keseru, Vâlceanu. 

Steliștii vor evolua în noul echipament de rezervă, de culoare galbenă. foto: FCSB


UPDATE 19:25: Ce spun analiștii de fotbal și antrenorii unor echipe din prima ligă norvegiană despre partida dintre Stromsgodset if și Steaua?

Lars Tjaernas, comentator norvegian: „Nu cunosc atât de bine echipa Stelei de anul acesta. Dar este un club cu o rutină incredibilă în Europa. Va fi o performanță foarte mare dacă îi vom elimina”
Kjetil Rekdal, antrenor Valerenga: „Este esențial să evite primirea unui gol acasă. 0-0 poate fi un rezultat bun. Trebuie să atace cu mult echilibru și să aibă răbdare”
Joacim Jonsson, analist de fotbal: „Sunt probleme la Steaua, au avut niște rezultate slabe în amicale. În acest moment, numele lor are o importanță mai mare decât calitatea jucătorilor”
Steinar Nilsen, antrenor Tromso: „Stromsgodset are o șansă bună să se califice pentru că se află în plin sezon. Cu o siguranță vor avea ocazii de a marca”

UPDATE 19:18 Cotidianul local, „Drammen Tidende”, a publicat un material în care a scris despre schimbările care au avut loc la Steaua, după sezonul trecut. Jurnaliștii norvegieni menționează faptul că antrenorul Constantin Gâlcă a schimbat modulul de de joc într-un 4-3-3, dar a revenit în cele din urmă la 4-2-3-1, pierzând meciul din Supercupă. Aceștia notează și că formația bucureșteană nu poate conta pe Florin Gardoș, accidentat și că prezența lui Adi Popa e incertă. 


UPDATE 18:20 Duckadam a greșit un nume în anunțarea echipei pe care o va alinia Gâlcă împotriva norvegienilor. Sânmărtean se află printre titulari, iar Filip e rezervă.


UPDATE 17:50: Drepturile TV nu au fost cumpărate de nicio televiziune norvegiană până azi dimineață. Sursele ziariștilor de la Dagbladet susțin că ar fi vorba de o sumă de mai puțin de 150.000 de dolari și că dacă nu vor fi vândute, clubul norvegian le va da pe gratis unei televiziuni la alegere.


UPDATE 17:30: Helmut Duckadam, președintele de onoare al Stelei, a confirmat că Gâlcă va începe contra lui Stromsgodset cu același 11 ca în Supercupa cu Astra: Arlauskis – Râpă, Varela, Szukala, Latovlevici – Filip, Prepeliță – Chipciu, N. Stanciu, Tănase – G. Iancu


Steaua debutează miercuri seara în noul sezon al Ligii Campionilor, iar startul îl va lua în Norvegia, pe terenul celor de la Stromsgodset IF, în turul II preliminar al competiției (ora 20:30, în direct la ProTV). Campioana României pornește drept favorită în acest joc, dar presiunea pe care o are Constantin Gâlcă e imensă. Patronul echipei i-a trasat drept obiectiv calificarea în grupele Ligii Campionilor, iar o eventuală eliminare în acest tur ar echivala cu rămânerea în afara competițiilor europene în acest sezon. Astfel, că Steaua trebuie să fie foarte atentă, pentru că bugetul echipei, cifrat la o sumă de aproximativ 16 milioane de euro, depinde în cea mai mare măsură de calificarea în cupele europene.

Constantin Gâlcă trebuie să repete performanța predecesorului său, Laurențiu Reghecampf, deși față de acum un an, în echipa campioană a României nu se mai află fotbaliști precum Tătărușanu, Piovaccari, Georgievski, Chiricheș, Pintilii și Bourceanu, iar unul dintre jucătorii de bază, Florin Gardoș a fost lăsat acasă din cauza unor probleme de sănătate. Problema Stelei e simplă. N-a adus mai nimic (excepție transferul lui Varela din iarnă, un milion de euro)  în schimbul celor menționați mai sus, deși, numai din cedarea lui Chiricheș la Tottenham, clubul a încasat aproape 10 milioane de euro. Dacă se pune la socoteală și Rusescu, clubul lui Becali a încasat peste 15 milioane de euro numai din transferuri. Anul trecut, conform situației financiare raportate pe 2013 la Ministerul Finanțelor, Steaua a avut venituri totale de 163.423.328 milioane lei (aproape 37 milioane de euro, calculat la cursul anual mediu BNR de 4,419 lei/1 euro). Suma e imensă pentru fotbalul românesc, iar suporterii se așteptau la investiții în alți jucători de valoare, cum ar fi cumpărarea lui Paul Anton sau păstrarea lui Piovaccari. Dar nu mereu reinvestirea profitului în jucători garantează succesul. În Europa, sunt exemple atât pozitive cât și negative în acest sens. Însă, indiferent de rezultat, până la urmă, orice club civilizat, așa cum Steaua tinde să devină, încearcă să-și mulțumească fanii și sponsorii.

Echipele probabile:

STROMSGODSET IF Kwarasey – Storbaek, Hamoud, Saetra, Hoibraten – Storflor, Abu, Francisco Junior, Fossum – Kovacs, Kastrati

Rezerve: Gundersen – Adjei-Boateng, Odegaard, Nguen, P. Olsen, T. Olsen, Wikheim

Antrenor: David Jean Nilsen

STEAUA: Arlauskis – Râpă, Szukala, Varela, Latovlevici – Prepeliță, Filip – Ad. Popa, Sânmărtean, Tănase (cpt.)  – Chipciu

Rezerve: Cojocaru – Toșca, Stanciu, Pîrvulescu, Neagu, Keșeru, Iancu

Antrenor: Constantin Gâlcă

Arbitru: Serdar Gözübüyük 

Asistenți: Davie Goossens, Patrick Langkamp (toți din Olanda)

Stadion: Marienlyst (Drammen), capacitate: 8.100

Acesta e bilanțul înregistrat de Steaua la Ministerul Finanțelor pe anul 2013

Tottenham și Manchester United n-au investit „cu cap”

ProSport vă prezintă în ce mod procedează alte cluburi mari din străinătate, atunci când se trezesc în contabilitate cu foarte mulți bani.

Un exemplu e Tottenham. L-a vândut anul trecut pe Gareth Bale la Real Madrid pentru suma record de 100 milioane de euro. Apoi, de banii  respectivi a decis să cumpere 7 fotbaliști: Paulinho, Nacer Chadli, Roberto Soldado, Etienne Capoue, Chiricheș, Christian Eriksen și Erik Lamela. Investiția grupării londoneze e socotită drept un eșec de proporții de presa britanică, pentru că niciunul dintre acești fotbaliști n-a confirmat, iar echipa a terminat pe locul 6 în Premier League.

Englezii nu par prea inspirați atunci când trebuie să reinvestească suma uriașă cu care se trezesc în cont, după ce dau vreo lovitură pe piața transferurilor. De pildă, nici Manchester United nu a ieșit prea bine după ce l-a vândut, în 2009, pe Cristiano Ronaldo la Real Madrid cu 80 de milioane de euro. Strategia celor de la United a fost consolidarea poziției vedetei Rooney, adică prelungirea contractului cu un salariu net superior și construirea unei echipe în jurul său cu fotbaliști precum Valencia, Mame Diouf, Obertan și Owen. A ieșit bine pentru Rooney, care în sezonul următor a marcat 26 de goluri în Premier League, deși a absentat două luni din cauza unei accidentări și de Manchester United s-a ales praful pentru că atunci n-a câștigat decât Cupa Ligii.

În Serie A, oamenii par a fi mai pricepuți

Italienii par să fie mai pricepuți în a investi banii. A dovedit-o AS Roma. După ce vara trecută au încasat 30 de milioane de euro pe Marquinhos, cedat la PSG, romanii au investit toți banii în transferuri și au cumpărat jucători care costau relativ puțin (Strootman, Benatia, Gervinho, Ljajic și Destro), dar cu care au ieșit vicecampioni în Serie A, după ce acum două sezoane terminaseră doar pe locul 6. Un succes din acest punct de vedere a cunoscut și Juventus după ce în 2001 i-a vândut pe Zinedine Zidane la Real Madrid și pe Pippo Inzaghi la AC Milan. Din banii luați pe cei doi, echipa torineză i-a adus pe Buffon, Thuram, Salas și Nedved și a luat titlul în sezonul următor. 

 

Autori: Cătălin Rusu, Florin Marian Publicat: 16 Jul. 2014, 22:50 Actualizat: 17 Jul. 2014, 00:34 Liga Campionilor
Pe aceeași temă
BREAKING! S-A VINDECAT primul roman infectat de coronavirus! Ce a mancat in spital. O consumi si tu, in fiecare zi
BREAKING! S-A VINDECAT primul roman infectat de coronavirus! Ce a mancat in spital. O consumi si tu, in fiecare zi
Momentul emoţionant în care o româncă răpită la naştere îşi întâlneşte familia după 25 de ani VIDEO
Momentul emoţionant în care o româncă răpită la naştere îşi întâlneşte familia după 25 de ani VIDEO
ULTIMA ORA! Liviu Dragnea, ACCIDENT GRAV in puscarie! Medicii, interventie de urgenta! In ce stare se afla
ULTIMA ORA! Liviu Dragnea, ACCIDENT GRAV in puscarie! Medicii, interventie de urgenta! In ce stare se afla
Pot flatulenţele să transmită noul virus COVID-19? Explicaţia experţilor în sănătate din China
Pot flatulenţele să transmită noul virus COVID-19? Explicaţia experţilor în sănătate din China
Scene socante pe Stadionul Johan Cruyff! Fanii lui Ajax au aruncat cu bere pe sotiile si copiii jucatorilor lui Getafe
Scene socante pe Stadionul Johan Cruyff! Fanii lui Ajax au aruncat cu bere pe sotiile si copiii jucatorilor lui Getafe
Ca să ai partide de sex memorabile, fă acest lucru extrem de simplu
Ca să ai partide de sex memorabile, fă acest lucru extrem de simplu
Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO
Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO
De ce nu pozează Andra niciodată în costum de baie? Avem singurele imagini cu ea dezbrăcată! Detaliul pe care îl ascunde
De ce nu pozează Andra niciodată în costum de baie? Avem singurele imagini cu ea dezbrăcată! Detaliul pe care îl ascunde
Liviu Dragnea s-a tăiat cu flexul în puşcărie. A fost operat. În ce stare e
Liviu Dragnea s-a tăiat cu flexul în puşcărie. A fost operat. În ce stare e
Ce salariu primesc angajaţii care intră în carantină sau izolare la domiciliu din cauza coronavirusului
Ce salariu primesc angajaţii care intră în carantină sau izolare la domiciliu din cauza coronavirusului
În timpul ORGIILOR, romanii foloseau o substanţă - MINUNE. Ce s-a întâmplat când marele Nero a folosit-o
În timpul ORGIILOR, romanii foloseau o substanţă - MINUNE. Ce s-a întâmplat când marele Nero a folosit-o
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
FOTO! Tânăra care l-a scos din minţi pe Gigi Becali. Motivul pentru care omul de afaceri s-a enervat
FOTO! Tânăra care l-a scos din minţi pe Gigi Becali. Motivul pentru care omul de afaceri s-a enervat
Primul anunț făcut de noul ministru de Finanțe! Ce vrea să facă noul șef al banilor
Primul anunț făcut de noul ministru de Finanțe! Ce vrea să facă noul șef al banilor
Războiul costumelor de baie! Bianca Drăgușanu și Loredana Chivu, ipostaze incendiare
Războiul costumelor de baie! Bianca Drăgușanu și Loredana Chivu, ipostaze incendiare
ALERTA! Coronavirusul, DISTRUS! Vestea face inconjurul lumii. Vaccinul a fost creat
ALERTA! Coronavirusul, DISTRUS! Vestea face inconjurul lumii. Vaccinul a fost creat
Prima mare ţară europeană care anunţă măsuri extreme împotriva coronavirusului. Sute de mii de români vor trebui să ..
Prima mare ţară europeană care anunţă măsuri extreme împotriva coronavirusului. Sute de mii de români vor trebui să ..
NEWS ALERT! Dragnea, OPERAT in inchisoare! S-a taiat la mana cu FLEXUL si...Informatii de ULTIMA ORA
NEWS ALERT! Dragnea, OPERAT in inchisoare! S-a taiat la mana cu FLEXUL si...Informatii de ULTIMA ORA
Un hoţ din tramvai a sustras obiectul pe care această tânără îl avea în buzunarul din spate. Când a văzut ce era a rămas ŞOCAT şi a vrut să îl pună înapoi. Anecdota este virală. „Rugaţi-vă pentru el!”
Un hoţ din tramvai a sustras obiectul pe care această tânără îl avea în buzunarul din spate. Când a văzut ce era ...
China pregăteşte o armată de 100.000 de raţe. Statul pe care îl va „invada”
China pregăteşte o armată de 100.000 de raţe. Statul pe care îl va „invada”
George Burcea A EXPLODAT: “Doar bârfa-i bună?”. Ce a putut să scrie pe Instagram
George Burcea A EXPLODAT: “Doar bârfa-i bună?”. Ce a putut să scrie pe Instagram
A intrat în vigoare codul galben de VISCOL, valabil pentru 20 de județe. Vezi HARTA
A intrat în vigoare codul galben de VISCOL, valabil pentru 20 de județe. Vezi HARTA
Apariție RĂVĂȘITOARE! Lidia Buble a pozat goală pe internet!
Apariție RĂVĂȘITOARE! Lidia Buble a pozat goală pe internet!
După relația tumultoasă cu Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină și-a găsit fericirea în brațele altui bărbat! Ce detalii picante a dat vedeta despre noul iubit
După relația tumultoasă cu Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină și-a găsit fericirea în brațele altui bărbat! Ce ...
Ce a făcut George Burcea când l-au oprit polițiștii. Oamenii legii au rămas încremeniți
Ce a făcut George Burcea când l-au oprit polițiștii. Oamenii legii au rămas încremeniți
Șoferul unui BMW ÎNCEARCĂ să scape de amenda poliției. A crezut că metoda e GENIALĂ însă...
Șoferul unui BMW ÎNCEARCĂ să scape de amenda poliției. A crezut că metoda e GENIALĂ însă...
FOTO. Andreea Mantea s-a lăsat fotografiată goală în cada cu spumă! Imagini incendiare cu prezentatoarea emisiunii ‘Puterea dragostei’
FOTO. Andreea Mantea s-a lăsat fotografiată goală în cada cu spumă! Imagini incendiare cu prezentatoarea emisiunii ‘Puterea ...
FOTO. Fără rețineri: cum arată soția lui Petre Roman, în costum de baie, la 47 de ani! Imagini nemaivăzute cu Silvia Chifiriuc
FOTO. Fără rețineri: cum arată soția lui Petre Roman, în costum de baie, la 47 de ani! Imagini nemaivăzute cu Silvia ...
Coronavirus - top neadevăruri extrem de periculoase!
Coronavirus - top neadevăruri extrem de periculoase!