Reprezentanții UEFA au selectat golul lui Răzvan Marin (30 de ani) din Champions League, partida AEK Atena – LASK Linz 1-0 mai precis, și l-au inclus într-un top select.
Internaționalul român se află lângă jucători de la Aston Villa și Real Betis și luptă pentru un nou premiu, după ce a fost declarat „omul meciului”.
Răzvan Marin a marcat un gol de senzație în prima seară de UEFA Champions League, sezonul 2026-2027, cu ocazia partidei AEK Atena – LASK Linz 1-0.
Practic, golul internaționalului român, venit dintr-o lovitură liberă, a decis confruntarea de la Atena și le-a permis grecilor de la AEK să ia toate cele 3 puncte din runda inaugurală a fazei principale.
Pentru eurogolul din meciul cu LASK Linz, Răzvan Marin a primit deja un premiu individual din partea UEFA, și anume trofeul pentru „omul meciului”.
Însă, UEFA a selectat golul mijlocașului naționalei României și pentru un alt premiu. Este vorba despre „golul zilei” în UEFA Champions League, unde Răzvan Marin se bate cu jucători de la Aston Villa și Real Betis.
Concret, pe lângă reușita lui Marin, au mai fost selectate golurile lui John McGinn din partida Club Brugge – Aston Villa 2-3, și golurile lui Marc Bartra și Troy Parott din disputa Lille – Real Betis 2-3.
„Cine a înscris golul zilei din UEFA Champions League, Marin, McGinn, Parott sau Marc Bartra?”, au întrebat reprezentanții UEFA, pe pagina oficială de Instagram a Ligii Campionilor.
Golurile pot fi votate AICI, prin intermediul unui sondaj realizat pe site-ul oficial al UEFA.
Golul marcat de Răzvan Marin a fost foarte important pentru AEK Atena, deoarece e primul în Liga Campionilor după o așteptare de 20 de ani.
Și mai precis, de 2898 de zile nu mai marcaseră grecii pe cea mai importantă scenă intercluburi a fotbalului european.
„Sunt foarte fericit pentru echipă și pentru cele trei puncte. Desigur, exersăm foarte mult și loviturile libere la antrenamente. Mă bucur că am reușit să înscriu și poate că a fost destinul ca, după 20 de ani, să câștigăm din nou un meci în urma unei lovituri libere.
Cred că astăzi am făcut ceea ce trebuia să facem și am început cu dreptul această fază a ligii. Ne-am pregătit foarte bine pentru meci și cred că toată lumea a putut vedea asta.
A fost, de asemenea, foarte multă pasiune, luptă și dorință, dar și încredere. Pentru că în astfel de meciuri, în Liga Campionilor, știm că nimic nu va fi ușor. Fiecare adversar este unul dificil, dar astăzi am făcut ceea ce trebuia să facem.
Anul trecut, la meciul cu Samsunspor, am văzut că portarul rămăsese în centru, iar astăzi s-a întâmplat la fel. M-am gândit că pot trimite mingea în acel colț și, la fel ca atunci, am încercat și în această seară”, a declarat Răzvan Marin, după debutul cu dreptul în ediția 2026-2027 din Liga Campionilor.