Gică Popescu, încrezător înainte de Sheriff – Farul Constanța: „Când arbitrul începe jocul, noi vom fi calificați” | CORESPONDENȚĂ DE LA TIRASPOL

Gică Popescu, președintele clubului Farul Constanța, a prefațat meciul cu Sheriff Tiraspol în exclusivitate pentru ProSport.

Gică Popescu, încrezător înainte de Sheriff – Farul Constanța

Partida dintre Sheriff Tiraspol și Farul Constanța se va disputa luni, 18 iulie, de la ora 20:00, în cadrul manșei a doua a primului tur preliminar din Liga Campionilor, la Tiraspol. În tur, trupa lui Gheorghe Hagi a învins la limită, scor 1-0.

Chiar și cu acest avantaj minim, Gică Popescu este încrezător că Farul Constanța va face o figură frumoasă și va obține calificarea în turul doi preliminar al Ligii Campionilor.

„În această competiție, Champions League, nu există echipe slabe și nici meciuri ușoare. Cu toate că avem un avantaj minim, de un gol, va fi un meci foarte greu, pentru că întâlnim o echipă care are experiență în această competiție. Știm cu toții parcursul pe care l-a avut în urmă cu doi ani, în grupă cu Real Madrid. Însă, o victorie e o victorie. În momentul în care arbitrul începe jocul, noi vom fi calificați și cei care trebuie să marcheze sunt ei. Eu cred că pentru a ne califica avem nevoie de a marca. Am văzut echipa la antrenament, e foarte motivată, eu sunt încrezător într-un rezultat bun.

Nu știm să jucăm altfel noi. Nu știm decât să atacăm și să avem mingea, aceasta este filosofia noastră și indiferent de adversar încercăm să o menținem.

(n.r. despre temperatura ridicată la ora meciului: 30 de grade) Temperatura este aceeași pentru ambele echipe. Cine va ști să își dozeze mai bine efortul… Vom încerca să avem mingea, pentru că având mingea nu le dăm posibilitatea adversarilor noștri să atace, dar va fi un meci complicat, cu siguranță.

(n.r. despre Adrian Mazilu, aflat la primul meci după oficializarea transferului la Brighton) Nu poate fi decât motivat. Acest lucru l-a liniștit, cu siguranță. El este un tip foarte, foarte serios, un jucător de o perspectivă extraordinară și sunt convins că motivația este la fel ca atunci când încă nu semnase cu Brighton.

(n.r. Marchează azi Mazilu?) Sper să marcăm noi. Nu contează până la urmă cine o bagă în poartă. Important e să marcăm să avem șanse mai mari să ne calificăm”, a spus Gică Popescu, în exclusivitate pentru ProSport, înainte de meci.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Sfârșitul unei ere în tenis: Djokovic, Federer și Nadal au ieșit din Top 10 după 24 de ani
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania