Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » Georgievski, „prietenul perfect” al lui Mourinho. Cifrele meciului: care au fost cei mai buni steliști

Georgievski, „prietenul perfect” al lui Mourinho. Cifrele meciului: care au fost cei mai buni steliști

Steaua a făcut un meci mai aseară decât cel pe care l-a reușit în tur, când a fost învinsă cu 4-0.
Georgievski, "prietenul perfect" al lui Mourinho. Cifrele meciului: care au fost cei mai buni steliști

â–º PE SCURT

â–º 30% a fost posesia Stelei în partida de aseară, cu Chelsea

â–º Roș-albaștrii au suferit enorm pe banda lui Georgievski și Chipciu, dar și în compartimentul ofensiv, unde Kapetanos a fost inexistent

Steaua a făcut un meci mai bun aseară decât cel pe care l-a reușit în tur, când a fost învinsă cu 4-0. Reghecampf a surprins cu un prim „11” din care a lipsit Cristi Tănase, iar Gabriel Iancu a fost titular. Totuși, chiar dacă au trecut două luni între cele două meciuri, antrenorul Stelei nu a reușit să rezolve cea mai mare problemă din echipa roș-albaștrilor. Daniel Georgievski a fost din nou fotbalistul pe care Mourinho l-a terorizat pe durata celor 90 de minute, la fel cum s-a întâmplat și în meciul tur. Macedoneanul a făcut un meci slab fiind depășit de cinci ori în duelurile „unu-la-unu”. Astfel a devenit cel mai bun prieten al antrenorului portughez, care a spus că Steaua poate fi cea mai bună prietenă a lui Chelsea dacă va pierde pe Stamford Bridge.

Cifre Georgievski (foto jos)

5/10 tacklinguri
7 degajări reușite
0  centrări blocate
1 duel aerian reușit
2 intercepții
13/15 pase

Pe flancul opus lucrurile au mers mai bine. Latovlevici și Pârvulescu au lucrat foarte bine împreuna, fundașul lateral fiind cel mai influent fotbalist din echipa Stelei, reușind 8 intercepții și 2 tacklinguri pe fază defensivă. În plus, Lato a oferit soluții în ofensiva Stelei, având 6 pase în treimea adversă. Mijlocașul lateral, Paul Pârvulescu a fost cel care a surprins plăcut pe durata meciului. Fotbalistul venit de la Gaz Metan a oferit 3 pase periculoase pentru apărarea lui Chelsea, fiind mai incisiv decât Alex Chipciu, care a apărut foarte rar în preajma porții lui Schwarzer. 

Cele mai multe pase în echipa Stelei au mers pe axa Latovlevici – Pârvulescu, 15

Cifre Latovlevici (foto jos)

8 intercepții
2/3 tacklinguri
1 șut blocat
42/49 pase
6/10 pase în treimea adversă
3 degajări reușite

Cifre Pârvulescu

20/30 pase
12/16 pase în treimea adversă
3 șanse de gol create
4 intercepții

Cifre Chipciu

1 șut la poartă
10/16 pase
7/10 pase în treimea adversă
0 centrări
1 dribling reușit

Gemenii Iancu și Stanciu

În compartimentul de creație s-au aflat tinerii Stelei, Gabi Iancu și Nicușor Stanciu. A fost un prilej de a compara evoluțiile celor doi, având în vedere că joacă pe același post. Cifrele spun că cei doi au fost destul de apropiați în reușite la partida de aseară. Gabi Iancu a semnat cea mai mare ocazie a Stelei, în timp ce Nicușor Stanciu a fost playmaker-ul care a reușit 3 driblinguri și a creat două șanse de gol. În schimb, Iancu a fost mai prezent la capitolul pase.

Cifre Iancu

2 șuturi la poartă
29/35 pase
5/10 pase în treimea adversă
3 recuperări

Cifre Stanciu

1 șut la poartă
17/20 pase
5/6 pase în treimea adversă
4 recuperări

Kapetanos inexistent

Steaua continuă să aibă o problemă mare în compartimentul ofensiv de la plecarea lui Rusescu. Deși au fost aduși Piovaccari și Kapetanos, niciunul dintre cei doi nu are armele fostului golgheter al Stelei. Grecul a fost preferat aseară încă din primul minut, dar evoluția sa a fost una ștearsă. A atins mingea de 9 ori pe durata celor 71 de minute cât a fost prezent pe teren și a tras o singură dată la poartă. Cum prestația mijlocașilor centrali a fost destul de bună, e clar că vârful de atac venit de la CFR are o problemă în a-și crea ocazii de poartă.

Cifre Kapetanos

1 șut la poartă
7/9 pase
1 minge recuperată

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]