Primii suporteri care și-au făcut apariția în fața arenei au fost, bineînțeles, cei ai Legiei. Aceștia au luat cu asalt barul de la stadion, unde totuși băuturile alcoolice erau interzise. O explicație pentru curățenia din Varșovia am găsit-o atunci când un fan a aruncat un chiștoc de țigară pe trotuar. Imediat poliția l-a amendat și l-a pus să ridice țigara. Amenda? Echivalentul a 100 de lei! Cam mult pentru o țigară, dar legile trebuie a fi respectate.
În interiorul arenei, peluza suspendată de UEFA și unde de obicei lua loc galeria echipei gazdă era acoperită în totalitate de o pânză uriașă pe care scria Legia. Suspendarea dictată de UEFA i-a ambiționat și mai mult pe fanii polonezi. Practic, tot stadionul s-a agitat și și-a încurajat echipa favorită, presiunea publicului fiind greu de suportat pentru roș-albaștrii. Iar la începutul meciului, cealaltă peluză a afișat un banner pe care era desenată o inimă și pe care apăreau inițialele UEFA. O ironie fină, care și-a atins scopul.
Cât privește românii prezenți pe stadion, aceștia au existat, dar au stat bine camuflați pe arena Legiei, de teama ultrașilor polonezi. Din acest motiv e greu de presupus câți steliști s-au aflat pe stadion. Cert e că milioane de inimi au bătut din greu în România pentru Steaua. Aici, infernul n-a contat decât până la golul lui Stanciu (7).
Fostul președinte LPF Mitică Dragomir se află din nou în studioul ProSport Live. Discutăm despre cele mai noi subiecte din Liga 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER